Un omagiu substanţial

Suntem experţi în sărbătoriri şi aniversări formale. Uneori, cum e cazul Marelui Premiu Naţional de Poezie de la Botoşani, ne mai ies şi lucruri serioase.

Ne pricepem de minune să ne sărbătorim îna­intaşii sau să ne aniversăm evenimentele importante formal, searbăd şi chiar calp. E plin anul de asemenea întâmplări menite parcă, vorba poetului, să meargă pe calea „ce din coadă au să sune". Ne pricepem mult mai puţin la omagieri, sărbătoriri şi aniversări serioase, substanţiale. Am avut ocazia să particip la sfârşitul săptămânii trecute la cea de-a XX-a ediţie a acordării Premiului Naţional de Poezie „Mihai Eminescu" la Botoşani şi Ipoteşti - nu e prima ediţie la care am participat - şi să constat că putem, uneori, în unele locuri, să facem şi lucruri bune. În douăzeci de ani s-au schimbat cinci - şase primari la Botoşani, iar juriul naţional a cunoscut câteva metamorfoze, prin plecarea unor critici din ţară ori prin mutarea lor într-o lume mai bună, dar lucrurile s-au petrecut mereu cu aceeaşi seriozitate, cu acelaşi echilibru şi bun-simţ. Seria laureaţilor, inaugurată, în 1991, cu regretatul Mihai Ursachi, concitadinul meu abia revenit dintr-un deceniu de exil în SUA, a continuat fără să coboare ştacheta: Gellu Naum, Cezar Baltag, Petre Stoica, Ana Blandiana, Ileana Mălăncioiu, Ştefan Aug. Doinaş, Mircea Ivănescu, Cezar Ivănescu, Constanţa Buzea, Emil Brumaru, Ilie Constantin, Angela Marinescu, Şerban Foarţă, Gabriela Melinescu, Adrian Popescu, Cristian Simionescu, Dorin Tudoran şi, last but not least, Dinu Flămând. Cine consultă lista constată cu uşurinţă că niciodată juriile n-au judecat candidaţii politic, în funcţie de gen, de domiciliu sau de formulă poetică, ci doar în funcţie de valoarea operei. Şi n-a fost uşor - să ne gândim că la ediţia din acest an, pe lângă laureat, s-au aflat în competiţie poeţi de calibrul unor Ion Mircea, Nicolae Prelipceanu, Vasile Vlad şi Ovidiu Genaru!

De bună seamă că vor fi existat şi mici disonanţe  în desfăşurarea unui eveniment de asemenea amploare şi cu atât de mulţi participanţi, important este altceva, că în momentele esenţiale, de la deschidere şi până la ceremonia de acordare a Marelui Premiu, totul a mers perfect. Mai cred că, acum zece ani, când organizatorii au decis că e cazul să acorde şi un premiu pentru Opera Prima - laureatul de anul acesta este Mihai Duţescu -, au gândit bine. Este un fel de predare de ştafetă, un semn al continuităţii poeziei de valoare. În momentul în care unul dintre laureaţii premiului de debut va primi premiul pentru întreaga operă, vom putea spune că, la Botoşani, acum douăzeci de ani, s-a instituit o tradiţie definitivă. Sper că acest lucru se va întâmpla!

Nu aş vrea să uit un moment extrem de important, lansarea colecţiei „Poeţi laureaţi ai Premiului Naţional de poezie Mihai Eminescu", rod al colaborării organizatorilor cu Editura Paralela 45. Seria, alcătuită din elegante volume în alb-negru, cuprinde ample selecţii - 250 - 300 de pagini - din opera poeţilor laureaţi, inclusiv laureatul de anul acesta, însoţite de aparat critic şi consistente postfeţe redactate de criticii cei mai importanţi ai momentului, de la Nicolae Manolescu şi Mircea Martin la Al Călinescu, Cornel Ungureanu, Daniel Cristea-Enache sau Mircea M. Diaconu, foşti şi actuali membri ai juriului. Din colecţie lipseşte, din păcate, din propria voinţă, Mircea Dinescu. Nu cunosc motivele, dar sper că poetul se va răzgândi până la apariţia următorului set de volume. E păcat să lipsească din această „antologie a modernismului românesc", după formula criticului Mircea Martin, preşedintelui juriului. Ediţia din acest an a coincis cu instituirea Zilei Culturii Naţionale. La Botoşani, a fost bine, sper că şi în alte locuri!