Scheletul din dulapul lui Ponta

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

De-acum e clar: o a doua comisie de etică, formată - ca şi prima - din profesori universitari cu reputaţie neştirbită, a decis că Victor Ponta a plagiat.

Expunându-se temerar pentru a salva prestigiul Universităţii Bucureşti, Comisia de Etică a acestei instituţii a confirmat, cu un scor de 10-0, verdictul dat în urmă cu aproape o lună de Consiliul Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare (CNATDCU). Şi atunci, decizia universitarilor (dintre care şapte academicieni) a fost luată în unanimitate: 13-0. Nimeni nu a vrut să se compromită apărând un plagiat primitiv, de tipul copy-paste, precum cel al domnului Ponta.

Între aceste două verdicte s-a insinuat însă şi o diversiune ruşinoasă păstorită de Ministerul Educaţiei. Consiliul Naţional de Etică, având în componenţă opt profesori dintre cei impuşi luna trecută de ministrul-agramat Liviu Pop, a comunicat cu jumătate de gură că n-a constatat un plagiat în teza de doctorat a jupânului Victor Ponta. Ulterior, câţiva dascăli-de-unică-folosinţă s-au scuzat penibil, spunând că ei n-au verificat dacă este plagiat sau nu, ci şi-au asumat verdictul dat de o misterioasă Subcomisie Tehnică.

Carevasăzică, le-a venit un plic cu „sentinţa" şi ei doar au citit-o. Cu excepţia avocatului Gheorghiţă Mateuţ (care nu se ştie de cine a fost pus să-şi salveze foştii colaboratori Victor Ponta şi Adrian Năstase), componenţa Subcomisiei Tehnice este un secret apărat mai ceva ca Sfântul Graal, semn că e greu de asumat o ruşine atât de mare.

Astfel, ne trezim într-o situaţie halucinantă: ministerul doamnei Ecaterina Andronescu a emis un verdict de non-plagiat pe care nu şi-l asumă nimeni! Nici Subcomisia Tehnică (pentru că e o fantomă compusă din nu se ştie cine - ar putea fi Mateuţ, un pisic şi un căţel), nici Consiliul Naţional de Etică (al cărui unic rol a fost de mesager). În acest context, „verdictul" comunicat de consiliul ministerial al cuplului Pop-Andronescu este singurul recunoscut de Victor Ponta! Celelalte două comisii, formate din profesori cu nume, prenume, semnătură şi carieră universitară, au luat „decizii politice", spune domnul Ponta, a cărui mitomanie tinde să devină legendară. La fel ca şi tupeul de borfaş care, prins cu mâna în buzunarul altuia, începe să ţipe, să ameninţe, să scoată limba şi să scuipe. Cei 13+10 profesori care l-au declarat plagiator au simţit-o deja pe pielea lor.

Apropo de desfiinţarea comisiilor vrăjmaşe şi de înfiinţarea altora prietene: o proiecţie convingătoare a fost creată de Gabriel Liiceanu într-un comentariu intitulat „Testul de etică al comisiilor de etică" şi postat pe contributors.ro. Citiţi-o, e colosală!

„Pentru a înţelege mai limpede ridicolul care se naște odată cu crearea unor comisii în lanţ pentru examinarea unui fapt instalat din prima clipă în evidenţă, să luăm următorul exemplu. Un om cade în plină stradă ciuruit de optzeci și cinci de gloanţe. După primul moment de panică, lumea se apropie și constată că omul e cât se poate de mort. Desigur, e necesar, pentru ca episodul final al funeraliilor să aibă loc, un raport al poliţiei și constatul medicului legist. Cum ar arăta însă cazul celui ciuruit, dacă lucrurile ar urma cursul plagiatului nostru? El n-ar mai fi înmormântat niciodată. Noi și noi comisii de medici legiști și mereu alte echipe de poliţiști vor fi chemate să stabilească moartea celui ciuruit. Și asta cu atât mai abitir cu cât cel mort, deși mort, ar fi întrebat dacă este mort și, culmea!, din noua dimensiune în care s-ar afla, a morţii pure (asta în raport cu dimensiunea în care ne aflăm noi), ar susţine că nu este mort. Putrezind și rămânând cu vremea un simplu schelet, el ar continua să fie cercetat de diferite comisii care se vor disputa asupra stării lui. În final, o fantomă ne va bântui viaţa și, deși cu toţii vom ști că ea este o fantomă, unii vom spune că ea e vie (fantoma va afirma mereu asta, chiar dacă, prima, ea va ști că e fantomă), alţii, că a murit de-adevăratelea."

Un excelent început de roman sud-american!

Grigore Cartianu este redactor-şef ''Adevărul''

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite