Chior în ţara orbilor

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ziua de ieri a marcat cea mai scurtă prezenţă în Parlament a lui Traian Băsescu de când este preşedintele României.

Discursul acestuia a durat exact 20 de minute. Suficient ca şeful statului să transmită câteva mesaje esenţiale.

Personal, nu cred în armistiţii sau „moratorii" politice în spaţiul românesc. Ne e prea aproape Caragiale ca să ieşim din zodia unor Caţavencu, Trahanache, Farfuridi, Tipătescu sau Brânzovenescu. Cred doar în responsabilitate politică. Iar la acest capitol, Băsescu pare cu câţiva ani-lumină în faţa celor mai vajnici critici ai săi din Opoziţie.

Traian Băsescu are motive să-şi plece capul în faţa cetăţenilor României, pe care i-a dezamăgit profund. Le-a făcut promisiuni, le-a creat aşteptări şi le-a vândut iluzii de care se află, la rândul său, la distanţe astronomice. Faţă de ei, este dator vândut. Dar faţă de cohorta demagogilor din Opoziţie, Traian Băsescu pare responsabilitatea întruchipată.

În timp ce şeful statului spune că:

- România nu mai poate cheltui mai mult decât produce;
- până în decembrie trebuie adoptate câteva legi esenţiale (cea a salarizării unice, a pensiilor, a bugetului de stat pe 2011);
- prin legea bugetului trebuie să ne încadrăm într-un deficit maxim de 4,4%;
- avem nevoie de un sistem fiscal predictibil;
- trebuie să finalizăm acordurile cu Uniunea Europeană, FMI şi Banca Mondială;
- ratarea acestor acorduri ar duce la deprecierea masivă a credibilităţii României pe pieţele financiare, la o finanţare mai scumpă şi la riscul de a nu mai face plăţile necesare în sistemul public,


Victor Ponta conduce mitinguri sindicale pe străzile patriei, Crin Antonescu continuă să vândă iluzii televizate, iar amândoi refuză să participe la lucrările Parlamentului. Marii lideri ai Opoziţiei, cei care într-un viitor nu prea îndepărtat vor conduce ţara, fac un joc stupid de-a politica de grădiniţă.

Atunci când guvernarea este şchioapă, iar pe alocuri dă semne de rahitism, speranţele cetăţeanului onest se îndreaptă spre Opoziţie: să vină ăia, poate o fi mai bine. Niciodată n-ar fi nevoie de mai multă maturitate, de mai multă responsabilitate, de mai multă seriozitate din partea acestora. Dar aceştia par loviţi de boala demagogiei ieftine, a populismului greţos, a caragialismului triumfător.

Cu o asemenea distribuţie politică, lui Traian Băsescu nu-i este greu să pară cel mai vizionar dintre politicieni. Chiar dacă, în realitate, el este doar un chior în ţara orbilor. 

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite