Pieţele sunt derutate. Să profităm!

Oportunitatea pe care o avem acum, când pieţele sunt derutate şi dominate de teamă, când ne aflăm în pragul unor schimbări globale majore, nu o vom mai întâlni poate generaţii de acum înainte.

Omul cel mai admirat în lumea financiară înainte de criză şi apoi cel mai înjurat este Alain Greenspan, fostul preşedinte al Rezervelor Federale ale Statelor Unite. Într-un număr al „Financial Times" de acum două săptămâni, el publica un scurt comentariu intitulat simplu „Autorităţile de reglementare trebuie să rişte mai mult pentru a stimula creşterea". Istoria îl va reţine ca fiind omul care a stat la originea sistemului prin care a fost finanţată trecerea lumii de la comunism la capitalism. Şi acum, după primul cutremur major prin care a trecut economia mondială, el îşi păstrează convingerile.

Demonstrează cu argumente extrem de clare că guvernele după criză, speriate de efectele falimentelor unor instituţii gigantice, au greşit adoptând formula „too big to fail" (prea mare pentru a cădea) pompând banii contribuabililor în instituţiile financiare. De asemenea, au greşit începând să impună reglementări din ce în ce mai constrângătoare pieţelor de capital.

Nu există acumulare de capital fără risc. Fără capital nu există creştere economică. Fără creştere nu are cum să se modifice în bine calitatea vieţii oamenilor. Aceste afirmaţii erau valabile şi la comunişti. Doar că acumularea şi distribuţia se făcea administrativ de către stat. Piaţa însă e un animal evoluat, dotat cu un cod etic, cu sentimente şi bun-simţ.

Dincolo de statistici şi analize, funcţionează un alt soi de derivative. Legate de imagine, ele determină sentimentul pieţei într-o conjunctură sau alta. În economie, trei sunt tipurile de probleme pe care le poţi întâlni: algoritmizate, nealgoritmizate, dar şi nealgoritmizabile. Astfel, deşi nu recunoaştem, în cele din urmă intuiţia informată este cea care determină deciziile importante. Într-o piaţă liberă, logica reglementatorilor pornită din ideea de a elimina cât mai multe dintre pericolele potenţiale dă întotdeauna greş. Ea ar trebui să se limiteze la asigurarea fairplay-ului competiţiei şi atât! De ce ar fi guvernele, băncile naţionale sau FMI-ul mai deştepte decât piaţa? Birocraţiile din interiorul lor nu trăiesc decât din încercarea de a construi modele care mai de care mai abstracte. Un univers imbecil în care realitatea se aşază în matriţe preconcepute. Sentimentele pieţelor le răstoarnă într-o clipă.

Greenspan spune astăzi că moneda euro se prăbuşeşte. Afirmaţia este cu atât mai semnificativă cu cât vine de la un om care susţinea cu ceva vreme în urmă că euro ar putea ajunge o a doua monedă de rezervă a lumii. Credea că, astfel, SUA ar putea împărţi rolul de arbitru financiar (implicit şi cel de jandarm mondial) cu partenerii atlantici. Pe aceştia însă i-a adus în criză nu numai un sistem fiscal şi administrativ greoi, dar mai ales lipsa de scrupule a politicienilor în a arunca pe spinarea urmaşilor datorii uriaşe acumulate pentru câştigul electoral imediat. Punga de zahăr şi ulei de la noi nu este decât o expresie grosolană a aceluiaşi tip de comportament. Piaţa nu iartă. Credibilitatea este cel mai de preţ capital. Astăzi, euro moare din cauza lipsei de credibilitate a sistemelor politice europene în faţa investitorilor. Încercarea de uniformizare impusă unor culturi diferite nu poate să dea decât greş. Bătrânul om de finanţe o spune fără menajamente.

Am argumentat de multe ori această afirmaţie, deoarece sunt convins că noi, românii, nu ar trebui să mai cultivăm bălăriile din capul macroeconomiştilor, cum ar fi trecerea la moneda euro sau băsnelile despre Statele Unite ale Europei. O ţară obligată să crească economic mai repede pentru a-şi ajunge din urmă partenerii occidentali trebuie să îşi imagineze propriul drum, ocolind limitări şi reglementări arbitrare.

Atât guvernanţii, cât şi opozanţii, împreună cu toţi cei care ar putea avea ceva de spus, ar trebui să se aşeze la masă, să ia la rând soluţiile pentru a ne creşte credibilitatea externă astfel încât să devenim un loc de refugiu pentru capitaluri. Oportunitatea pe care o avem acum, când pieţele sunt derutate şi dominate de teamă, când ne aflăm în pragul unor schimbări globale majore, nu o vom mai întâlni poate generaţii de acum înainte. Altfel, vom fi doar o provincie îndepărtată a unei uniuni ce se vrea imperială. Nici „la gloire de la France eternelle" a generalului De Gaulle, nici idioata „Deutschland über alles" transformată din doctrină politică în deviza unor industriaşi disciplinaţi nu rezolvă nimic. Capitalul e laş şi curge către locuri liniştite, mari sau mici, nu are importanţă. Nimic nu mă face să cred că nu am putea fi unul dintre ele.