La mulţi ani, domnule M.H.S.!

Nu demult, Mircea Horia Simionescu a împlinit 83 de ani şi un prim volum de poezie, „Versete de unică folosinţă”, a apărut la Editura Bibliotheca din Târgovişte.

Culese de-a lungul anilor la graniţa dintre somn şi trezire, aceste poeme ni-l dezvăluie pe autor, ca de obicei, acolo unde nu te aştepţi să fie, de data aceasta, în atelierul nocturn unde visul, folosindu-se de autor ca de o daltă, construieşte filigrane.

Subversiv până la os, smulgător de zâmbete fine, permanent ascuţitor de spirit, constructor al unei case cu propriile palme, grădinar de gânduri şi imaginaţie - fără de care, faptele noastre, ar fi, zice-se, doar flori de plastic -, domnul Mircea Horia Simionescu pare a fi unit, cu temei, toate cuvintele din limba română într-o maşinărie complexă, convingându-le să facă ceea ce ar trebui să facă îndeobşte cuvintele, când nu compun lozinci, reţete, instrucţiuni de folosire sau imnuri, adică să exprime şi să lase în urmă combustibilul întrebărilor.

„Prea mult joc", s-a spus uneori despre stilul Domniei Sale. Oboseşte însă vreodată jocul? Întrebaţi orice copil şi va înălţa o privire mirată. Duce el undeva? E ca şi cum ai considera că o autostradă, având punct de plecare şi punct terminus, asigurând aşadar direcţii de mers şi confort al deplasării, ar conţine mai mult sens decât un câmp cu flori. Unde s-ar putea grăbi un cititor, când o carte nu este altceva decât un lung ocol? Unde duce acea dambiluşcă, jucărie atât de dragă scriitorului? Unii au spus că nicăieri, dar răspunsul potrivit, pe care orice „mirceahoriasimionist" îl poate da, ar fi că peste tot. „Mosorelul bătut cu biciul rămâne mereu în picioare, închipuind pe podea un soare învârtindu-se la infinit".

La fel, am putea spune că impresioniştii au fost al naibii de imprecişi în detalii sau că cetăţile baroce puteau fi lesne înlocuite prin oraşe de carton. Muzeele sunt pline însă în continuare de tablouri tulburi, iar catedralele de detalii bogate şi clare, dar nimeni nu se plânge de dureri de cap sau de picioare în faţa lor. De aceea, ca şi acest articol să aibă cât de cât un sens, vă invit să-i citiţi cărţile domnului Simionescu, un foarte mare scriitor român în viaţă. Cărţile Domniei Sale, mai ales cele patru din ciclul „Ingeniosul bine temperat", reeditate nu de mult de Editura Humanitas, nu doar că rezistă, ci, lucru ciudat pentru lucruri aparent lipsite de viaţă, dospesc şi cresc continuu în cei care le deschid.

 www.adriangeorgescu.ro