Văduva de motănel se căsătoreşte cu un căţel: „Îmi fura pantofii şi geanta când înotam, iar mai apoi mi-a furat inima‟

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O femeie din Olanda se pregăteşte să se căsătorească cu câinele său după decesul primului său soţ, motanul Doerack, cu care a avut o căsnicie fericită vreme de opt ani.

Dominique Lesbirel, o femeie în vârstă de 41 de ani din Olanda se pregăteşte să se căsătorească cu câinele său, după ce fostul ei soţ, un motan, a murit. Lesbirel i-a fost fidelă motanului ei, Doerack, timp de 16 ani, deşi au fost căsătoriţi doar opt ani, însă după moartea pisicii şi-a găsit refugiul „în labele‟ câinelui Travis, pe care l-a cunoscut pe când locuia în Grecia. 

„Ne întâlneam pe plajă. La început era timid şi se ascundea în tufişuri, dar până la urmă a venit să îl îmbrăţişez. Îmi fura pantofii şi geanta când înotam, iar mai apoi mi-a furat inima‟, povesteşte femeia. 

Neobişnuita ceremonia va fi realizată prin intermediul site-ului marryyourpet.com, deschis chiar de Dominique în 2003. Femeia „oficiază‟ câteva relaţii între stăpân şi animal de companie pe lună. După ce cererile sunt acceptate, fiecare „cuplu‟ este dus într-o capelă virtuală, unde îşi spune jurămintele de cununie. 

După ce proaspeţii însurăţei dau click pe butonul de accept, Dominique, care s-a hirotonit tot pe internet, le trimite certificatul de căsătorie. Divorţul nu este o opţiune, spune femeia, potrivit „Daily Mirror‟. „Am vrut să sărbătoresc legăturile de dragoste necondiţionată şi loialitate dintre animale şi stăpânii lor‟, a mai declarat Lesbirel. 

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite