Viitorul dă tonul! Jucătorii lui Hagi au bătut toba după victoria cu Dinamo şi visează la titlu
0Învingătoare în Ştefan cel Mare, echipa lui Hagi şi-a asigurat poziţia de lider, calificarea matematică în play-off şi i-a oferit cadoul aşteptat „Regelui“, care a împlinit ieri 52 de ani.
„Mi-ar plăcea ca Viitorul să câştige campionatul în acest an. Îl merită“. Declaraţia îi aparţine lui Cristi Chivu şi semnifică aprecierea pentru un proiect adevărat, poate singurul, din fotbalul românesc.
În primele meciuri de la reluarea sezonului, Craiova şi Viitorul au impresionat. Oltenii prin scor şi prestaţie, 5-0 cu Voluntariul, constănţenii prin spectacol şi eficienţă în faţa unui adversar valoros, 2-1 pe terenul lui Dinamo. În Ştefan cel Mare, câinii au deschis scorul cu un şut spectaculos al lui Nistor şi au avut şansa lui 2-0 la ratarea mare a lui Nemec, însă oaspeţii au impus cadenţa în ultima jumătate de oră: au egalat prin Boli şi au marcat golul victoriei cu o execuţie la fel de apreciată a tânărului Florinel Coman. Prin decizia de a-l scoate pe Morar şi a-l introduce pe Coman, Hagi a tranşat practic soarta partidei, iar Andone i-a recunoscut omologului său meritele. „Intrarea lui Coman ne-a dereglat. Nouă ne-a convenit mai mult cât timp a fost Morar pe teren“.
Jucătorii Viitorului au avut tricouri pregătite cu mesajul „La mulţi ani, Mister!“ , Gică Hagi aniversând duminică împlinirea a 52 de ani, iar la final fotbaliştii au sărbătorit pe ritm de tobe cu cei 30 de fani veniţi de la Constanţa. "Meci foarte greu, am venit târziu din cantonament. ne-am sufocat în prima repriză, dar în partea a doua am jucat mai bine. Dinamo a fost mai bună în primele 60 de minute, dar în ultima jumătate de oră s-a văzut că suntem bine pregătiţi. Am confirmat că suntem o echipă puternică. Am avut mai multă şansă. Cu fiecare meci ne câştigăm respectul tuturor", a spus Hagi la Digisport.
„Ar fi o greşeală să ne gândim la titlu“, a mai spus antrenorul Viitorului, gândindu-se probabil la parcursul de anul trecut, când echipa sa a avut prestaţii modeste în play-off. Deocamdată, trupa lui Hagi e prima care şi-a asigurat prezenţa matematică între primele şase echipe ale campionatului la încheierea sezonului regulat şi, pentru cel puţin ncă o etapă, va rămâne în fotoliul de lider. Până la play-off, echipa lui Hagi mai are de jucat două partide mai uşoare pe teren propriu, cu Pandurii şi ACS Poli, şi două meciuri grele în deplasare, la Astra şi la CFR Cluj.
Dimamo s-a pus pe cumpărat
După o iarnă întreagă în care conducerea a hibernat în ceea ce priveşte capitolul achiziţii, dinamoviştii şi-au dat seama că riscă să nu prindă nici play-off-ul. Managerul Adrian Mutu a anunţat achiziţionarea unui fundaş central, Claude Dielna, un francez împrumutat de la gruparea din liga a doua engleză a lui Sheffield Wednesday. „Pe lângă Dielna şi Bumba, o să mai vină trei fotbalişti, un atacnt şi doi mijlocaşi. o să avem echipă mai bună ca în tur“, a încercat Andone să liniştească fanii.
Înjurături pentru PSD
Meciul din Groapă a fost urmărit de 2.200 de spectatori, printre care şi 30 de fani ai oaspeţilor. Înaintea partidei, galeria lui Dinamo a înjurat PSD-ul, chiar dacă acţionarul majoritar Ionuţ Negoiţă este fratele primarului social-democrat al Sectorului 3. După joc, unii dintre fani au mers la protestele din Piaţa Victoriei, însă nu au declanşat nicio acţiune violentă.