Viitorul olimpic la triatlon ia start la prima ediţie a Campionatului SE European de Duatlon – Buftea 2017

Viitorul olimpic la triatlon ia start la prima ediţie a Campionatului SE European de Duatlon – Buftea 2017

Ciprian Bălănescu

Sâmbătă, 22 aprilie, peste 500 de sportivi se vor alinia la Start în cadrul primei ediţii a Campionatului SE European de Duatlon, în oraşul ilfovean Buftea.

Printre aceştia se vor afla multiplul campion naţional la duatlon şi triatlon, deţinător a două titluri de campion balcanic, Ciprian Bălănescu, şi cea mai titrată sportivă de la categoria Elite din lotul naţional de duatlon şi triatlon, Antoanela Manac.

Probele vor consta în 5 kilometri de alergare, 20 kilometri de ciclism şi alţi 2, 5 kilometri de alergare.

Astfel, mâine dimineaţă, începând cu ora 9.30, primii care vor pleca în competiţie din zona Calul Bălan, strada Aleea cu Brazi, vor fi cadeţii. La 10.30 vor urma Juniori & Elite, la 12.00 – Amatori & Ştafete, iar Crosul Copiilor va avea startul la ora 14.00. Festivitatea de premiere se va desfăşura la ora 15.15, în acelaşi loc de unde s-a dat startul Campionatului SE European de Duatlon. La unele categorii de participanţi se vor mai putea face înscrieri la faţa locului, însă este necesară consultarea site-ului oficial al campionatului - http://www.duathlon.ro/

„Aceast concurs, Campionatul Sud-Est European de Duatlon, reprezintă pentru mine deschiderea sezonului competiţional 2017. Fiind una dintre competiţiile importante din acest an, pregătirea am început-o din luna ianuarie, culminând cu un cantonament în Portugalia“, a declarat campionul Ciprian Bălănescu.

„Simt că am şanse reale să câştig acest campionat. Vreau să-mi păstrez titlul de la categoria Elite, iar acest debut de an sportiv reprezintă pentru mine primul pas pentru drumul lung al calificării la Olimpiada de la Tokio“, a precizat campioana Antoanela Manac.

Preşedintele Federaţiei Române de Triatlon, Peter Klosz, a explicat că acest sport complex se află într-o creştere continuă în România, numai anul acesta ţara noastră găzduind 26 de evenimente sportive din domeniul triatlonului, plus alte patru internaţionale.

Vicepreşedintele „Pegas Triatlon Club“, Cosmin Rogoveanu, a susţinut şi el că numărul participanţilor la Campionatul Sud-Est European de Duatlon de anul acesta s-a dublat faţă de concursul de anul trecut.

Autorităţile locale din Buftea, parteneri cu tradiţie ai triatlonului, plănuiesc investiţii masive în regiune, pentru dezvoltarea constantă a condiţiilor optime dedicate evenimentelor sportive internaţionale.
citeste totul despre: