VIDEO Imagini cutremurătoare: 40 de oameni au murit călcaţi în picioare în Egipt. „A fost un măcel premeditat“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Egiptenii au fost oripilaţi din cauza incidentelor petrecute duminică
Egiptenii au fost oripilaţi din cauza incidentelor petrecute duminică

Egiptul e în stare de şoc, după incidentele grave care au precedat un meci de fotbal din prima ligă dintre Zamalek şi echipa Forţelor Aeriene, ENNPI.

Se spune că dictatura e cea mai sigură modalitate de a ieşi din haos, iar în Egipt această teorie se verifică din plin. Cât timp dictatorul Hosni Mubarak a fost la putere, egiptenii erau ţinuţi în frâu cu o mână de fier. Acum, chiar şi o activitate banală, precum mersul la stadion, se poate lăsa cu incidente sângeroase.

În 2012, o partidă disputată la Port Said s-a lăsat cu 74 de morţi. Drept urmare, campionatul a fost întrerupt pentru o lungă perioadă, iar când meciurile s-au reluat, federaţia a impus restricţii severe în privinţa accesului pe arene.

Aceste restricţii au fost anulate, acum două săptămâni. Din păcate, efectele acestei hotărâri s-au văzut, duminică. Înaintea partidei Zamalek – ENPPI, suporterii gazdelor au încercat să forţeze intrarea pe stadion şi ce a urmat a fost un măcel în toată regula.

Forţele de ordine au început să folosească gaze lacrimogene, moment în care oamenii s-au călcat în picioare în încercarea lor de a scăpa. Bilanţul? Între 22 şi 40 de morţi (cifra exactă nu se ştie în acest moment) şi peste 40 de oameni răniţi grav.

„S-a deschis o singură poartă pentru accesul spectatorilor şi, de aceea, a ieşit o imbulzeală şi lucrurile au scăpat de sub control“, au povestit martorii oculari în presa egipteană. În schimb, poliţia a dat vina pe suporterii echipei Zamalek şi deja au fost eliberate mandate de arestare pentru liderii galeriei acestei echipe. „Totul a fost un măcel premeditat, pus la cale de o grupare teroristă“, au spus reprezentanţii forţelor de ordine.

În ciuda incidentelor grave petrecute înainte de meci, partida Zamalek – ENPPI s-a disputat conform programului şi s-a încheiat cu o remiză, 1-1. După ce s-a aflat despre gravitatea incidentelor însă, guvernul egiptean a anunţat suspendarea campionatului pe termen nelimitat.

VEZI CADAVRELE CELOR UCIŞI ÎNAINTEA MECIULUI DE DUMINICĂ

Sport

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite