Turneul Campionilor: finală de vis între Djokovici şi Murray, câştigătorul va încheia anul pe locul 1 ATP
0Novak Djokovici şi Andy Murray vor juca în aceatsă seară (ora 20.00, DigiSport 2) pentru trofeul Turneul Campionilor şi pentru locul 1 ATP.
Djokovici, care a câtigat ultimele patru Turnee ale Campionilor, a trecut în semifinale de Kei Nishikori, scor 6-1, 6-1, după 64 de minute de joc. În schimb, Andy Murray a avut o misiune mult mai grea cu Milos Raonici, pe care l-a depăşit în trei seturi; scor 5-7, 7-6, 7-6, după 3 ore şi 38 de minute.
Novak Djokovici şi Andy Murray se vor lupta în această seară pentru trofeu şi pentru locul 1 ATP. Murray a devenit noul număr 1 ATP la începutul acestei luni şi are o serie de 23 de meciuri consecutive câştigate.
Va fi cea de-a 35-a confruntare directă dintre cei doi, dar e primul meci care încheie sezonul şi în urma căruia se stabileşte cine e numărul 1 ATP.