Simona Halep la US Open: cuvinte de laudă de la Flavia Pennetta. Italianca are 3-1 la meciuri directe

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Flavia Pennetta
Flavia Pennetta

Simona Halep va juca împotriva Flaviei Pennetta, în semifinalele US Open. Partida are loc de la ora 04.00 dimineaţa.

"Pare că nu este atât de puternică precum Vika (n.r. - Azarenka), dar este. Cred că este mai puternică. Ca să faci o minge câştigătoare împotriva ei, trebuie să termini punctul de şapte ori. Ea e mereu acolo şi mingea vine întotdeauna înapoi. Cred că o să fie ca un maraton", a declarat Pennetta.

Jucătoarea de tenis Simona Halep, locul 2 WTA şi cap de serie numărul 2, s-a calificat, miercuri, în semifinalele US Open, după ce a învins-o, cu scorul de 6-3, 4-6, 6-4, pe Victoria Azarenka din Belarus, locul 20 WTA şi cap de serie numărul 20, în sferturile de finală ale turneului.

În faza următoare, Simona Halep o va întâlni, joi, pe italianca Flavia Pennetta, locul 26 WTA şi cap de serie numărul 26, care a eliminat-o în sferturi pe Petra Kvitova, locul 4 WTA şi cap de serie numărul 5, scor 4-6, 6-4, 6-2.

În vârstă de 33 de ani, Pennetta conduce, cu 3-1, în meciurile directe cu Halep. Însă succesele italiencei nu sunt mai recente de 2013: sferturi la Marbella (2010), scor 6-4, 7-6 (4), optimi la Bastad (2013), scor 4-6, 7-5, 2-0, abandon şi optimi la US Open (2013), scor 6-2, 7-6 (3). Halep are o victorie în ultimul meci, disputat în martie, în optimile de finală ale turneului de la Miami, scor 6-3, 7-5.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite