Ruşii se implică în duelul Halep – Şarapova: „Simona ar trebui să fie speriată!“. Argumentul şefului federaţiei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Simona Halep (2 WTA) şi Maria Şarapova (146 WTA) urmează să se întâlnească pentru a 7-a oară în circuitul WTA în noaptea de luni spre marţi. Bilanţul precedentelor partide e de 6-0 pentru rusoaica de 30 de ani.

Simona Halep e într-o formă excelentă şi, în mod normal, ar trebui să câştige meciul cu Maria Şarapova, cea care a fost suspendată până în luna aprilie, iar de atunci a bifat doar zece meciuri în circuitul WTA.

Şarapova are însă avantajul factorului psihologic, având în vedere bilanţul ei în confruntările anterioare cu Halep. Potrivit Digi Sport, preşedintele Federaţiei de Tenis din Rusia, Shamil Tarpischev, mizează pe acest avantaj înaintea duelului de la US Open 2017.

„Meciul dintre Masha şi Halep va fi foarte interesant. Deşi toată lumea se aşteaptă să câştige românca, Şarapova poate să o învingă. Halep ar trebui să fie speriată de Şarapova, care are substratul psihologic de partea ei. Nu cred că Şarapova o să câştige turneul, dar dacă trece de Halep, va avea un culoar favorabil“, a declarat Tarpischev.

În zece participări la US Open, Maria Şarapova n-a fost eliminată niciodată în runda inaugurală.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite