Rezultat-bombă, la French Open: A treia jucătoare a lumii, eliminată după un meci epic
0În acest moment, după doar două tururi, jumătate dintre primele zece capi de serie au părăsit turneul de la Roland Garros.
Se goleşte tabloul de la French Open de favorite! Pentru că după eliminările suferite de Krejcikova (2 WTA), Kontaveit (5 WTA), Jabeur (6 WTA) şi Muguruza (10 WTA), astăzi, s-a mai produs o mare surpriză.
Grecoaica Maria Sakkari (26 de ani, 3 WTA) a fost învinsă, la rândul ei, în turul II, după un duel epic, de două ore şi jumătate, cu Karolina Muchova (Cehia, 25 de ani, 81 WTA).
A fost 7-6, 7-6 pentru Muchova, care şi-a egalat cea mai bună performanţă la French Open, atingerea turului III. Performanţa sportivei din Cehia e cu atât mai remarcabilă cu cât, în acest an, ea a jucat doar 7 partide: 5 victorii, 2 înfrângeri.
În turul III de la French Open, Muchova o va întâlni pe americanca Anisimova (28 WTA).