Răzbunarea perfectă: cine e Alvaro Morata, omul care a scos Realul din Ligă şi cum poate intra în istoria fotbalului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

La un club plin de vedete n-a mai fost loc pentru un vârf care şi-a început cariera la seniori chiar la „galactici“. Când l-a vândut, preşedintele madrilenilor a făcut o declaraţie care acum s-a întors împotriva sa ca un bumerang.

La finalul sezonului trecut, atacantul de 22 de ani a fost aruncat de „galactici“. „Nu e suficient de bun pentru Real“, a decretat preşedintele Florentino Perez. 

„Dubla“ cu Juventus a arătat cât de mult s-a înşelat omul din fruntea Realului! Morata a plecat de la Real, în vara anului trecut, fiind transferat de campioana Italiei pentru 20 de milioane de euro. „Bătrâna Doamnă“ i-a oferit un contract de cinci ani şi a făcut o superafacere. 

Morata are şapte goluri în primul său sezon de Serie A, a ajuns internaţional spaniol, iar în semifinalele Ligii, a înscris contra fostei sale echipe şi în tur, dar şi în retur! Astfel, a devenit al treilea fotbalist din istorie care punctează împotriva Realului, în Ligă, în ambele manşe, după Trezeguet (2002-2003) şi Elber (2000-2001).  

Chiar dacă Real a renunţat uşor la el, Morata n-a celebrat după cele două reuşite ale sale din semifinale. „N-am sărbătorit şi nici n-aveam de gând să fac asta. A fost o senzaţie ciudată, am avut un sentiment dulce-amar. Mi-aş fi dorit să marchez împotriva oricărei alte echipe. Aceste două meciuri cu Real au fost foarte complicate pentru mine. Pe această cale vreau să le mulţumesc şi fanilor de la Madrid. A fost greu, la fel cum a fost şi la Torino, însă a trebuit să mă concentrez şi să mă gândesc doar la fotbal“, a explicat vârful de 22 de ani.

Are o şansă uriaşă

Alvaro Morata poate câştiga Liga în două sezoane succesive cu două cluburi diferite, după ce, în stagiunea precedentă, a luat trofeul cu Real Madrid. Doar trei fotbalişti au izbutit o asemenea performanţă până acum: Marcelo Desailly (Marseille 1993 şi AC Milan 1994), Paulo Sousa (Juventus 1996 şi Dortmund 1997), Samuel Eto’o (Barcelona 2009 şi Inter 2010).

Sport

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite