Rapidiştii intră mâine în greva foamei. Cer demisia cuplului Sandu - Dragomir

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Jucătorii vor intra în grevă alături de suporteri
Jucătorii vor intra în grevă alături de suporteri

Rapidiştii au decis să recurgă la un gest unic în fotbalul românesc. Vor face greva foamei pentru a forţa plecarea lui Mircea Sandu, de la FRF, şi a lui Dumitru Dragomir, de la LPF.

"În data de 07.08.2013, începând cu ora 18.00, pe gazonul Stadionului Giuleşti-Valentin Stănescu, va fi demarată o formă extremă de protest, respectiv greva foamei. Sunt aşteptaţi să se alăture protestului toţi suporterii rapidişti, indiferent de vârstă, sex, religie, arătând astfel că suflarea alb-vişinie a fost, este şi va rămâne un bastion al corectitudinii şi al dreptătii. Scopul gestului extrem la care recurgem este ca oamenii care au distrus fotbalul românesc şi care pentru realizarea intereselor proprii au subjugat clubul Rapid şi multe alte cluburi de tradiţie să demisioneze imediat din funcţiile pe care care le-au monopolizat şi pe care le-au condus într-un mod incompentent", se menţionează în comunicatul fanilor giuleşteni.

Nu cer rămânerea în Liga I

Aceştia precizează că nu doresc menţinerea echipei în Liga I, ci demiterea celor doi conducători. "Încercăm să tragem un semnal de alarmă asupra modalităţii prin care milioane de suporteri şi spectatori au fost şi sunt lezaţi de către conducătorii fotbalului românesc. Organizatorii acestui protest nu doresc ca prin acest gest extrem să solicite rămânerea echipei în Liga I, ci doresc respectarea regulamentelor fotbalistice europene. Totodată, organizatorii nu vor înceta protestul până când conducătorii fotbalului românesc nu vor demisiona. La acest protest sunt chemaţi suporterii tuturor cluburilor de tradiţie care au suferit prejudicii însemnate de pe urma aplicării regulamentelor într-un mod discreţionar. Toată suflarea rapidistă este aşteptată să treacă unită prin acest moment de răscruce, determinandu-i pe cei vinovati de situaţia existentă să plătească".

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite