VIDEO Principele Nicolae va da startul Supercupei României. „Adevărul“ prezintă calendarul complet al unui spectacol regal

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Principele Nicolae
Principele Nicolae

La ediţia din acest an sunt aşteptate numeroase personalităţi din lumea sportului, în frunte cu Ministrul Tineretului şi Sportului, Nicolae Bănicioiu, precum şi personalităţi din lumea politică sau din mediul de afaceri. Intrarea pentru spectatori va fi liberă.

Duminica, 12 mai 2013, începând cu ora 9.30, se va desfăşura pe stadionul „Arcul de Triumf“ – „Supercupa României la Oină – Cupa Regelui“, competiţie la startul căreia se vor alinia cele mai bune trei echipe ale sezonului anterior al competiţiilor organizate de Federaţia Română de Oină. 

Competiţia din acest an are loc la 114 ani de la desfăşurarea primului Campionat Naţional de Oină -  Bucureşti , 9 Mai 1899.

Federaţia Română de Oină se afla. de curând. sub Înaltul Patronaj al Majestăţii Sale Regelui Mihai I, Supercupa României fiind primul eveniment desfăşurat sub aceste auspicii, totodată el fiind inclus şi în calendarul evenimentelor ce marchează ziua de 10 Mai – Ziua Regalităţii.

Startul oficial al competiţiei va fi dat de Alteţa Sa Regală Principele Nicolae, totodată Alteţa Sa Regală urmând să participe şi la festivitatea de înmânare a Cupei Regelui echipei câştigătoare. 

Supercupa României a fost introdusă în programul competiţional al Federaţiei Române de Oină în 2005, anul acesta aflându-se la a şaptea ediţie. 

În 2013, la start se vor alinia echipele: 

*Frontiera Tomis Constanţa, campioana  naţională

*Straja Bucureşti – câştigătoarea Cupei Federaţiei

*Biruinţa Gheraeşti – câştigătoarea Cupei Satelor. 

Sistemul de desfăşurare a competiţiei: trei partide fiecare cu fiecare, iar la final, echipa care acumulează cele mai multe puncte va fi declarată câştigătoare. 

Evenimentul va fi însoţit de comentarii în direct realizate cu sprijinul specialiştilor în acest sport menite să explice şi să familiarizeze publicul cu regulile şi modul de desfăşurare a partidelor de oină.

Ce e oină?

Oina e jocul sportiv naţional al românilor, fiind menţionat în cronici şi hrişoave de peste şase secole, bucurându-se de-a lungul vremurilor de o largă popularitate. Cupa Regelui din acest an se înscrie în acţiunile concentrate ale Federaţiei Române de Oină sub Înaltul Patronaj al Majestăţii Sale Regele Mihai I ce au ca scop revigorarea acestui sport.

Program: duminică 12 mai 2013

09.30-10.00 - prezentarea competiţiei, prezentarea echipelor, alte detalii organizatorice

10.00-10.03 - intonarea Imnului Naţional al României

10.05-10.08 - intonarea Imnului Casei Regale

 10.10 - lovitura de start dată de Alteţa Sa Regală Principele Nicolae 

 10.10-11.00 - desfăşurare meciul I 

 11.00-11.50 - desfăşurare meciul II

 12.00-12.50 - desfăşurare meciul III

 13.00-13.15 - festivitatea de premiere

VEZI CUM SE JOACĂ O PARTIDĂ DE OINĂ

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite