Micul Hercule

Pîrvulescu (stânga), încercând să scape din priza unui oponent

„Adevărul“ vă prezintă povestea marilor noştri campioni olimpici. Dumitru Pîrvulescu e primul luptător român medaliat cu aur la JO, performanţă reuşită în 1960 la Roma, la categoria 52 kg.

Majoritatea campionilor olimpici pe care i-a dat România provin din discipline sportive unde se munceşte din greu: atletism, box, canotaj, caiac-canoe, gimnastică, haltere. Deloc întâmplător, ţara noastră n-a obţinut nicio medalie de aur în sporturile de echipă. Şi aceasta deşi a cucerit titluri mondiale la handbal sau europene la volei.

Un alt sport ai cărui practicanţi din România au obţinut performanţe notabile la Jocurile Olimpice de vară este cel al luptelor, greco-romane îndeosebi, dar şi libere. Şi în acest caz, ca şi în celelalte, competitorii au tras din greu pentru a reuşi. Iar primul care a făcut-o a fost Dumitru Pîrvulescu.
Debut olimpic la 19 ani

Nea Mitică, aşa cum îi spuneau apropiaţii, a debutat în concursurile internaţionale în 1951, pe când avea 18 ani. S-a întâmplat în partea de est a Berlinului, iar atunci a terminat competiţia pe locul 2. Descoperise sportul luptelor la Lugoj, oraşul său natal. Şi a ales să practice stilul ceva mai pretenţios, adică greco-romane.

Debutul olimpic l-a făcut în 1952, la Helsinki. „Nu prea ştiam eu cu cine voi da piept acolo. Eram şi foarte tânăr pentru o asemenea competiţie. M-am trezit eliminat din primele tururi. Aveam 19 ani pe atunci, iar înfrângerile ambiţionează la o asemenea vârstă", declara Pîrvulescu după ani. Şi n-a dezarmat. Deşi a ratat podiumul la Mondialele de la Napoli, din 1953 - a fost învins de Ahmet Bilek din Turcia -, dar şi la JO din 1956, de la Melbourne - în ambele competiţii a ocupat locul 4 -, şi-a încercat din nou şansa la ediţia găzduită de Roma, în 1960.

În răstimpul scurs de la competiţia găzduită de oraşul australian, Dumitru Pîrvulescu a tras din greu la antrenamente. „Au fost alţi patru ani de muncă, de ambiţii, de luptă cu adversarii şi cu... greutatea mea. Patru ani în care am disputat 16 meciuri internaţionale soldate cu 15 victorii şi unul nul. Cu această carte de vizită, cu mai multă experienţă, cu o tehnică mai bună, dar mai ales cu ambiţia de a cuceri o medalie, am ajuns în oraşul celor şapte coline în luna lui cuptor a anului 1960", mărturisea luptătorul în cartea „Printre stelele Stelei", scrisă de Octavian Vintilă.

Pîrvulescu îşi imobiliza cu uşurinţă adversarii  Foto:arhivă personală

Pîrvulescu i-a depăşit fără mari probleme pe primii doi adversari, americanul Wilson şi turcul Gedic, însă în al treilea meci a dat peste sovieticul Kocerghin, cel care îl înlocuise pe compatriotul lui Soloviov, câştigătorul titlului olimpic la Melbourne.

„Nu exagerez cu nimic când spun că mi-a scos sufletul! Numai la Grigore (n.r. - aşa îi spuneau prietenii lui Gheorghe Berceanu) am mai văzut atâta forţă combinată cu o tehnică impecabilă. Când s-a terminat lupta, iar meciul a fost declarat nul, cineva mi-a spus că voi câştiga medalia de aur. A urmat meciul cu iugoslavul Vukov, unul la fel de greu, dar pe care l-am câştigat cu un scor neobişnuit, 1-0".

Graţie acestor rezultate, Dumitru Pîrvulescu mai avea de obţinut o victorie pentru a deveni campion olimpic. Adversarul său nu era însă un oarecare, ci vicecampionul din 1956, italianul Ignazio Fabbra. Care avea şi avantajul de a lupta în faţa suporterilor săi. Cum atmosfera făcută de aceştia semăna cu una de la meciurile de fotbal, luptătorul stelist s-a gândit cum o poate contracara. Şi atunci, fără să se gândească prea mult, a început să „scandeze", în gând, numele său: „Pîr-vu-les-cu! Pîr-vu-les-cu!". A zâmbit, iar spectatorii din primele rânduri au observat şi au strigat şi mai tare: „Fa-bbra! Fa-bra!", deşi idolul lor nu avea cum să-i audă, fiind surdomut...

Inedita formă de a se autoîncuraja la care a apelat atunci Pîrvulescu a avut efect imediat. A început decis meciul, conducând cu 3-0. Rivalul său, deşi s-a străduit din răsputeri, n-a reuşit să mai întoarcă rezultatul, ci doar să limiteze proporţiile înfrângerii. Românul s-a impus cu 3-2 şi a devenit primul luptător de la noi care cucerea titlul olimpic.

Medalii la olimpiadă şi ca antrenor

Succesul de la Roma avea să fie confirmat şi la ediţia următoare a JO, de la Tokyo, din 1964. Atunci, Pîrvulescu a urcat din nou pe podium, la categoria 52 de kilograme - a obţinut medalia de bronz. Învins în finala Campionatului Naţional de Gheorghe Berceanu, cel căruia i-a fost mentor, a decis să se retragă. S-a dedicat antrenoratului, fiind implicat în pregătirea altor medaliaţi olimpici, printre aceştia figurând Constantin Alexandru şi Vasile Andrei.

"Am trăit 20 de ani de chin, dar cu atâtea momente deosebite. Dacă m-aş mai naşte odată, tot lupte aş face.''
Dumitru Pîrvulescu campion olimpic la lupte

"A fost un mare sportiv, dar şi un bun antrenor, dovedind calităţi pedagogice, dar şi tehnice.  ''
Vasile Andrei campion olimpic la lupte

A purtat flacăra olimpică în 1980

În 1980, atunci când flacăra olimpică a traversat România în drumul ei spre Moscova, Nea Mitică s-a numărat printre purtătorii ei. Şi după retragerea din activitate, a rămas alături de sportul oamenilor puternici, iar după moartea sa, anual se organizează o competiţie care îi poartă numele.

4 participări la Jocurile Olimpice are în palmares Dumitru Pîrvulescu: Helsinki 1952, Melbourne 1956, Roma 1960 și Tokyo 1964.

CV

- Dumitru Pîrvulescu
- Data naşterii: 14 iunie 1933,
- Locul naşterii: Lugoj
- Data decesului:11 aprilie 2007, la Bucureşti
- Palmares
- A fost primul campion olimpic la lupte greco-romane din istoria României
- A participat la patru ediţii ale Jocurilor Olimpice de vară, la categoria 52 kg: Helsinki 1952, Melbourne 1956 (locul 4), Roma 1960 (aur) şi Tokyo 1964 (bronz)
- A fost de 10 ori campion al României, concurând pentru Ştiinţa Bucureşti, CCA (Steaua) şi Steagul Roşu Braşov
- Ca antrenor, a activat la Steaua şi Vulcan Bucureşti. A fost implicat în pregătirea altor medaliaţi olimpici la lupte, printre aceştia figurând Constantin Alexandru şi Vasile Andrei
- A fost mentor şi confident al campionului mondial şi olimpic Gheorghe Berceanu
- În 2004, i s-a acordat Ordinul „Meritul Sportiv"
- A fost Maestru Emerit al Sportului