Medvedev, declaraţie-şoc: Ce ar fi făcut soţia sa după finala de la Australian Open
0Rusul de 25 de ani a avut 2-0 la seturi, în faţa unui adversar cu zece ani mai în vârstă. Degeaba! La final, a fost învins pentru al doilea an la rând, la Melbourne, în meciul pentru trofeu.
Daniil Medvedev (2 ATP) a ratat şansa câştigării Australian Open 2022, rezultat care l-ar fi propulsat şi pe locul 1 mondial, în locul lui Novak Djokovici (Serbia, 34 de ani).
Dacă anul trecut, rusul măcar n-a avut mari regrete, după eşecul înregistrat în faţa lui Nole, în minimum de seturi, astăzi, el a suferit enorm! Şi nu doar el, ci şi stafful său, familia sa şi toţi cei care l-au susţinut. Pentru că Medvedev a câştigat primele două seturi, 6-2, 7-6, după care a pierdut tot: 4-6, 4-6, 5-7. Inclusiv în decisiv, Daniil s-a luptat admirabil, a revenit de la 3-5 la 5-5, dar tot în zadar.
La interviul de după meci, difuzat de Eurosport, postul care a transmis Australian Open, Medvedev a făcut o declaraţie şocantă despre soţia sa, care arată dimensiunea dezamăgirii pierderii trofeului.
Ce a spus Danill Medvedev?
*E greu de vorbit după 5 ore şi ceva de joc. Am încercat doar să joc tenis. După meci, l-am întrebat pe Rafa dacă e obosit. E incredibil ce a făcut, să revină de la 0-2. Probabil că nu e obosit deloc, e fantastic. Rivalitatea noastră, probabil, o să meargă mai departe.
*Ţin să le mulţumesc celor doi oameni din boxa mea. De obicei, soţia mea e şi ea acolo, dar acum, probabil, e acasă şi a spart deja televizorul.
*Le mulţumesc tuturor oamenilor din jurul meu, o să încerc, data viitoare, să fiu mai bun. Nu în ultimul rând, vreau să mulţumesc, din nou, echipei mele.