Lucian Bălan s-a sinucis. Reacţiile foştilor colegi de la Steaua

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Steaua de la sfârşitul anilor 80: Lucian Bălan e pe rândul de jos (al doilea din stânga)
Steaua de la sfârşitul anilor 80: Lucian Bălan e pe rândul de jos (al doilea din stânga)

Lucian Bălan s-a sinucis joi după-amiaza, în urma unei intoxicaţii voluntare cu medicamente. Deşi avea probleme materiale, gestul lui Lucian Bălan i-a luat prin surprindere pe foştii săi colegi.

Lucian Bălan (56 de ani) s-a sinucis joi după-amiază. Fost jucător la Steaua, Lucian Bălan avea în palmares Cupa Campionilor Europeni din 1986 şi Supercupa Europei din 1987.

Lucian Bălan a jucat pentru echipele FC Baia Mare (1978-1985), Steaua (1985-1989), Antwerp Beerschot(1989-1990), Real Murcia (1989-1990) şi Steaua (1990-1991).

În urmă cu puţin timp, Lucian Bălan îşi pierduse mama, pe care o considera singurul său sprijin. 

De ce era supărat Lucian Bălan pe politicienii români

Gestul lui Lucian Bălan i-a susprins pe foştii săi colegi de la Steaua. 

"În ultima perioadă, când am vorbit cu el, toate păreau normale, chiar era foarte bine dispus tot timpul când vorbeam la telefon, niciodată nu s-a plâns de probleme de sănătate sau de altă natură, chiar reuşise să obţină o pensie, nu mai avea, din câte am înţeles eu, nici probleme financiare foarte mari. Nu ştiu ce l-a împins la acest gest", a spus Marius Lăcătuş, la DigiSport.

"Acum două luni am vorbit cu el şi l-am simţit bine, nu avea probleme, eu asta am sesizat din vocea lui. Îmi pare rău că a recurs la acest gest şi regret că nu a putut să se echilibreze în viaţă... înţelegeţi la ce mă refer. Ştiam că a mai încercat o dată să se sinucidă. Sunt trist. Dumnezeu să-l ierte”, a declarat Ştefan Iovan pentru prosport.ro

„A avut probleme cu medicamentele. Urma cu tratament cu antidepresive, avusese câteva căderi psihice. Probabil că nu i-au făcut bine, le combina probabil şi cu alcool. Mai bea. A fost un băiat muncitor, cu bun simţ, însă a avut mai multe supărări. A divorţat de nevastă, apoi a încercat altceva, dar nu a mers nici această relaţie. Fusese cu o doctoră din Bucureşti”, a reacţionat Ilie Bărbulescu (prosport.ro).

Clubul Steaua a emis un comunicat:

"Fotbal Club Steaua Bucureşti îşi exprimă durerea la auzul veştii că legendarul Lucian Balan a părăsit această lume la vârsta de 56 de ani. Fostul câştigator al Cupei Campionilor Europeni şi Super Cupei Europei cu Steaua a decis să-si pună capăt zilelor la aproximativ o luna după ce-ăi pierduse mama.

Clubul nostru îi urează celui care ne-a părăsit pentru totdeauna să înscrie cât mai multe goluri în meciurile pe care le va disputa în ceruri alături de alte legende ale Stelei care ne-au părăsit de-a lungul anilor!".

Cine a fost Lucian Bălan

Lucian Bălan s-a născut la 25 iunie 1959, la Bucureşti. A început fotbalul la Autobuzul Bucureşti, apoi a mai evoluat la FC Baia Mare şi Steaua Bucureşti (1985-1989 şi 1990-1991). În străinătate a evoluat pentru formaţiile Beerschot Antwerp şi Real Murcia.

El a câştigat patru titluri de campion cu Steaua. El a fost titular în finala Cupei Campionilor Europeni din 1986, de la Sevilla, în care formaţia română s-a impus la penaltiuri, în faţa FC Barcelona şi rezervă în finala Cupei Campionilor Europeni din 1989, pierdută de formaţia militară, scor 0-4, cu AC Milan, pe Camp Nou.

De asemenea, Bălan a jucat din primul minut în finala Supercupei Europei din 1987, câştigată de Steaua cu 1-0, la Monaco, cu Dinamo Kiev, dar şi în finala Cupei Intercontinentale de la Tokyo, din 1986, pierdută cu 0-1, în faţa formaţiei argentiniene River Plate.

Lucian Bălan a mai avut două tentative de sinucidere, în 2004 şi 2010, fiind găsit de fiecare dată în stare de inconştienţă de către mama sa.

.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite