Liga I: Petrolul - FC Voluntari 1-1. Meci decis în 60 de secunde: supergol marcat de oaspeţi, plus un autogol Maftei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Suporterii Petrolului nu se aşteptau la un egal cu Voluntari
Suporterii Petrolului nu se aşteptau la un egal cu Voluntari

Petrolul şi FC Voluntari au încheat la egalitate, scor 1-1, a treia partidă din etapa a doua a Ligii I. Oaspeţii au deschis scorul prn Vâlceanu, Petrolul a revenit prin autogolul lui Maftei.

Petrolul şi FC Voluntari au încheiat la egalitate, scor 1-1, meci contând pentru etapa a doua a Ligii I. După o primă repriză dominată de gazde, care au ratat ocazii prin Moussa şi Marinescu, nou-promovata FC Voluntari a dat lovitura în minutul 53. Paul Pârvulescu a bătut un aut de pe partea stângă până la Robert Vâlceanu, care a şutat senzaţional din afara careului, în vinclul porţii lui Pecanha.

Petrolul a avut şansa unei egalări rapide, centrarea lui Nepomuceno fiind deviată de Maftei în proprie poartă la un minut de la golul lui Vâlceanu.

Oaspeţii au terminat meciul în 10 oameni, Poverlovici fiind eliminat în minutul 83 pentru a doilea galben, dar Petrolul nu a putut profita. 

Pentru amble echipe este al doilea egal din două meciuri. 

0-1: Vîlceanu trimite mingea la vinclu cu un şut de la 23 metri.

1-1: Incursiune a lui Nepomuceno pe partea dreaptă, încheiată cu mingea deviată în propria poartă de Maftei, de la 7-8 metri.

Petrolul Ploieşti: Pecanha - Beţa, Benga (Alecsandru '37), Faug-Porret, Rippert - Ropotan - Nepomuceno, Marinescu, Zoubir (Tamuz '65), Varga - Moussa (Altama '74). Antrenor: Tibor Selymes.

FC Voluntari: Balauru - Poverlovici, Novakovici, Maftei, Pîrvulescu - Hamed Kone, Grigore (Rădoi '75), Novac, Vîlceanu (Deac '60) - Todoran (Voduţ '65)- Ad. Bălan. Antrenor: Bogdan Vintilă.

Cartonaşe galbene: Ropotan '32, Tamuz '90+3 / Pîrvulescu '59, Poverlovici '68, '84, Rădoi '81

Cartonaş roşu: Poverlovici '84

Arbitriu: Andrei Florin Chivulete 

La meci au asistat aproximativ 5.000 de spectatori, între care 70 de fani ai oaspeţilor.

La pauza partidei, a avut loc o cerere în căsătorie la centrul terenului.

Sport

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite