Ibrahimovic vrea să-l urmeze pe fostul său antrenor de la PSG, Carlo Ancelotti, la Real Madrid
0Vedeta suedezilor, Zlatan Ibrahimovic, e gata să renunţe la salariul colosal de 14 milioane de euro pe an pentru a-l urma pe Ancelotti la Real, unde ştie că ar deveni una dintre piesele de rezistenţă ale italianului alături de care speră la căştigarea Champions League.
Cei doi au colaborat sezonul trecut la PSG, unde au reuşit performanţe unice în istoria clubului francez pe care l-au repus pe harta fotbalului mare din Europa. Deşi au petrecut doar un sezon la aceeaşi echipă, Ibrahimovic şi Ancelotti s-au înţeles de minune. Ei au reuşit să readucă echipa, după o absenţă de 20 de ani, până în sferturile de finală ale Champions League, unde au fost aproape să o elimine şi pe Barcelona.
Dorinţa suedezului de a lucra din nou cu Ancelotti e reciprocă, antrenorul lui Real cerând clubului în mod special transferul lui Ibrahimovic în Spania. Tot el este cel care, cu un sezon în urmă, decidea să-şi pună toată încrederea în capacităţile vârfului de 31 de ani care nu a dezamăgit la PSG.
Ibrahimovic e dispus să renunţe la cele 14 milioane de euro pe care le primeşte anual la PSG pentru un salariu mai mic, în schimbul acestui transfer la Real. Ajuns la o vârstă destul de avansată din punct de vedere fotbalistic, suedezul e dezamăgit că nu are în palmaresul propriu niciun trofeu Champions League, pe care e încrezător că îl poate obţine printr-o colaborare cu Carlo Ancelotti.