Ianis Hagi, explicaţiile unui eşec la Genk: Un oficial al belgienilor a făcut lumină în acest caz

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ianis Hagi poate fi transferat de Rangers la finalul sezonului în schimbul sumei de cinci milioane de lire sterline
Ianis Hagi poate fi transferat de Rangers la finalul sezonului în schimbul sumei de cinci milioane de lire sterline

Mijlocaşul de 21 de ani a fost transferat ca o mare vedetă în vara anului trecut, însă a ajuns să stea în tribune la ultimul meci înaintea împrumutului său la Rangers.

Ianis Hagi, la insistenţele tatălui său, a ezitat mult timp după Campionatul European U-21 de anul trecut, înainte de a-şi alege noua echipă. După eşecul de la Fiorentina, Hagi senior şi-a dorit mult ca băiatul său să meargă la o formaţie unde să joace constant. Din păcate pentru el, inclusiv Genk s-a dovedit a fi o pălărie prea mare pentru Ianis. 

Devenit, mai întâi, rezervă, iar apoi trimis în tribune, decarul naţionalei a optat pentru un împrumut la Rangers, grupare la care a debutat la 1 februarie. De atunci, Ianis Hagi are şapte apariţii ca titular, două meciuri în care a intrat pe parcurs, trei goluri şi două pase decisive. Prin comparaţie, într-o jumătate de sezon la Genk, românul a adunat trei goluri şi patru pase decisive.

Chiar şi aşa, Ianis Hagi n-a fost suficient de bun pentru a câştiga duelul pentru titularizare cu un fotbalist oarecare, japonezul Junya Ito (26 de ani). Cel puţin asta reiese din declaraţia dată de Dimitri De Conde, directorul sportiv al campioanei Belgiei, pentru Voetbal Primeur.

Ce a spus oficialul celor de la Genk?

*Ianis Hagi a fost cel care a cerut să plece. La Rangers joacă în banda dreaptă, dar noi îl avem acolo pe Junya Ito, care joacă atât de bine, încât nu-i puteam oferi lui Hagi vreo garanţie.

4 goluri în 28 de apariţii în prima ligă belgiană a adunat Junya Ito în acest sezon. Japonezul a fost adus la Genk de la Kashiwa Reysol.  
Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite