Halep dă lecţii gratuite de tenis: Simona a explicat care e cheia succesului pe zgură şi de ce se simte bine pe această suprafaţă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Simona Halep are două finale de French Open şi cei mai mulţi specialişti sunt de părere că, dacă va fi să câştige un Grand Slam, liderul WTA va sparge gheaţa la Paris.

Simona Halep a avut un 2017 formidabil pe zgură, dovadă şi faptul că a adunat cele mai multe puncte pe această suprafaţă dintre toate jucătoarele din circuitul feminin.

Acum, când s-a reluat sezonul de zgură, site-ul oficial WTA a abordat-o pe Halep pentru a-i cere părarea despre această suprafaţă. Potrivit prosport.ro, Simona a explicat, în detaliu, ce trebuie să faci pentru a avea rezultate bune în această perioadă a sezonului.

Ce a spus Halep?

*Putem spune că zgura e o suprafaţă care te solicită foarte mult din puncte de vedere mental. Trebuie să ai putere ca să rezişti în schimburile lungi şi să poţi alerga. Da, unii aleargă, alţii doar lovesc. În situaţia mea, trebuie să fiu puternică mental, dar să am putere şi în picioare. Mă simt încrezătoare, dar vom vedea.

*E greu de explicat care e jucătoarea perfectă pe zgură. Cu stilul meu de joc am avut rezultate foarte bune, dar dacă ne uităm înapoi vedem că Sharapova a câştigat un Roland Garros. La fel au făcut Serena şi Muguruza. Ele lovesc foarte puternic.

*Zgura de la Paris e mai rapidă ca cea de la Roma. Deci poate că e o şansă ca jucătorii care lovesc puternic să câştige, dar şi pentru mine, că îmi place să alunec pe zgură, să alerg şi să am mai mult timp pentru a vedea terenul şi să deschid unghiurile. Cu ambele stiluri de joc există posibilitatea să câştigi pe zgură.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite