Gimnastică noastră e la pământ, Marea Britanie creşte cu un antrenor român

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Românul Adrian Stan stă în spatele bronzului incredibil luat de Marea Britanie în finala feminină a Mondialului de gimnastică.

În timp ce gimnastele tricolore au privit finala la televizor, pe podiumul Mondialelor a urcat o echipă creată de la zero de un compatriot de-al nostru.
Se repetă povestea cu antrenorii Martha şi Bela Karolyi, românii care i-au învăţat gimnastică pe americani, iar acum domină lumea. Marţi, la Mondialul de la Glasgow, americancele au câştigat detaşat finala feminină pe echipe, dar „bomba” a venit din altă parte. Mai exact de la echipa-gazdă, Marea Britanie, clasată pe locul al treilea, după China, dar în faţa Rusiei. „Vinovat” de această uriaşă performanţă e un român, Adrian Stan, plecat din ţară în 1992 pentru a coordona dezvoltarea gimnasticii din Marea Britanie, dezvăluie Click!. „Când am ajuns aici, eram pe locul 22 în lume ca naţiune”, spunea tehnicianul de la care au furat meserie înainte de Revoluţie inclusiv Octavian Bellu şi Mariana Bitang.

gimnastica

Acum, din postura de manager, Adrian Stan culege roadele unei munci sisifice de 23 de ani. Asta în timp ce naţionala feminină a României a coborât în lumea a doua a gimnasticii, ocupând un ruşinos loc 13 la Mondiale şi tremurând în continuare pentru calificarea la Olimpiadă. Explicaţia e simplă şi ne-o dă tot Adrian Stan: „În gimnastică nu există tehnologie. Echipamentul e la fel, iar diferenţa e făcută de modul de pregătire”.

Larisa Iordache trage azi la medalie
La pământ după evoluţia pe echipe, gimnastica feminină românească se poate revanşa astăzi, prin Larisa Iordache, în finala la individual-compus. Dacă nu va rata, aşa cum s-a întâmplat în calificări, sportiva noastră are şanse mari să urce pe podium. Finala, în care va concura şi Laura Jurca, începe la ora 20.50, în direct la TVR 2.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite