Gest memorabil făcut de Hagi pentru un puşti de 6 ani, care l-a întrebat: „Pot să vă invit la ziua mea?”
0Gică Hagi a demonstrat încă o dată că are un caracter deosebit şi a avut o reacţie remarcabilă faţă de un puşti de şase ani, care l-a abordat după meciul Viitorul - CFR Cluj 1-0.
La finalul meciului, Hagi a fost oprit de un copil, care i-a solicitat o fotografie şi un autograf şi l-a întrebat: "Domnul Hagi, pot să vă invit la ziua mea?"
Mirat, Hagi s-a oprit şi l-a întrebat pe copil, cu zâmbetul pe buze: ”Când este ziua ta?”. ”Pe 18 ianuarie”, a replicat imediat băieţelul.
”Pe 18 ianuarie suntem în cantonament, trebuie să vii în străinătate. Suntem în cantonament, atunci. Vedem, vedem, vorbim cu mami, vedem”, a mai spus Hagi, conform digisport.ro
”La Medgidia”, a insistat puştiul, după care a plecat din sala de conferinţă. Hagi a reacţionat şi i-a transmis copilului: ”Te chemăm noi în cantonament. Gogule (n.r. adresându-se unui angajat al clubului), du-te şi transmite-i că-l chemăm în cantonament. Îl chemăm să vină cu noi. Spune-i că îl chemăm să vină unde suntem noi”, a mai spus Hagi.
Tehnicianul campionilor a insistat, apoi, pe lângă oamenii din staff să ia deja legătura cu părinţii copilului şi să-i ia datele necesare, astfel încât în ianuarie micuţul să ajungă alături de jucătorii şi antrenorul preferat.
Te-ar putea interesa: