FRF organizează acţiune de selecţie în Germania

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Departamentul de Scouting al Federaţiei Române de Fotbal organizează o nouă acţiune de selecţie destinată juniorilor români din străinătate, care va avea loc în Traunreut, Germania, în perioada 29 aprilie – 1 mai 2017.

Acţiunea de selecţie pentru echipele naţionale de juniori este a noua de acest gen organizată pe parcursul ultimilor doi ani şi jumătate de Departamentul de Scouting al FRF, după cele pentru juniorii români din Spania (Madrid, 15-16 octombrie 2014), Ungaria (Salonta, 17-19 noiembrie 2014), Germania şi Benelux (Bitburg, 24-26 aprilie 2015), Italia (Roma, 18-20 septembrie 2015), Franţa (Tremblay-en-France, 20-22 noiembrie 2015), Spania şi Portugalia (Sevilla, 18-21 februarie 2016), Germania şi Austria (Traunreut, 13-15 mai 2016) şi Spania (Torreblanca, 27 februarie-3 martie 2017).

Trialul pentru echipele naţionale de juniori va avea loc în oraşul german Traunreut (aflat în Bavaria, la aproximativ 40 de kilometri de Salzburg şi la aproximativ 100 de kilometri de Munchen), la baza sportivă a clubului TUS din localitate http://www.tuskicker.de/verein/sportpark/, la adresa: Sportpark Traunreut, Traunring 116, Traunreut).

Programul acţiunii de selecţie va fi următorul:
Sâmbătă, 29 aprilie 2017: juniori născuţi în 1999 (U18), 2000 (U17) şi 2001 (U16) (prezenţa la ora 09:00, selecţia între orele 10:00-12:00);
Duminică, 30 aprilie 2017: juniori născuţi în 2001 (U16), 2002 (U15) şi 2003 (U14) (prezenţa la ora 16:00, selecţia între orele 17:00-19:00);
Luni, 1 mai 2017: juniori născuţi în 2002 (U15), 2003 (U14), 2004 (U13) şi mai mici (prezenţa la ora 09:00, selecţia între orele 10:00-12:00).

Toţi cei care vor să participe la acţiunea de selecţie pentru echipele naţionale de juniori trebuie să se înscrie trimiţând un e-mail la Departamentul de Scouting al FRF, la adresa scoutingextern@frf.ro. Mail-ul trebuie să conţină, pentru fiecare junior care doreşte să se înscrie, următoarele informaţii: numele şi prenumele, data şi locul naşterii, clubul la care evoluează, postul (posturile) pe care joacă şi un număr de telefon (personal sau al părinţilor).

Jucătorii au obligaţia de a se prezenta la trialul din Germania cu echipamentul sportiv propriu, cu un act de identitate şi cu acordul scris al clubului legat de participarea lor la acţiunea de selecţie a FRF. Totodată, jucătorii trebuie să prezinte şi o adeverinţă medicală care să ateste că sunt apţi pentru activitate sportivă.
 

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite