Fotbalul e în colaps: s-au anunţat cifrele unui dezastru financiar, ascuns până acum. Pierderi de 68 de milioane de euro pentru cluburile din Liga I

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Rapidiştii Herea (nr.10) şi Pancu au plătit pentru incompetenţa conducerii FOTO Cosmin Iftode/Rpressport
Rapidiştii Herea (nr.10) şi Pancu au plătit pentru incompetenţa conducerii FOTO Cosmin Iftode/Rpressport

Directorul administraţiei de licenţiere, Viorel Duru, a susţinut o conferinţă de presă apocaliptică, în care a prezentat, în premieră, date despre falimentul care a îngropat Rapid, Universitatea Cluj şi Severin. Din păcate, e doar începutul.

Milioane de suporteri au fost indignaţi de faptul că două formaţii de tradiţie din fotbalul românesc, Rapid şi Universitatea Cluj, n-au primit licenţa necesară participării în Liga I, fiind condamnate la retrogradare.

Totuşi, un raport detaliat prezentat, azi, de Viorel Duru a demonstrat că singurii vinovaţi pentru această situaţie sunt conducătorii acestor grupări, iar acest tsunami care a „înghiţit“ deja Rapid, „U“ Cluj sau Poli Timişoara e doar la început.

Pierderi uriaşe

„11 cluburi înregistrează pierderi financiare şi sunt în stare critică, Trei sunt în insolvenţă. S-a înrăutăţit situaţia faţă de 2011. Severin, Universitatea Cluj şi Rapid nu au primit licenţă pentru anul viitor nici la Apel. Pierderile cumulate în Liga I sunt de 68 de milioane de euro, în 2013“, a spus directorul administraţiei de licenţiere, potrivit gsp.ro.

75 la sută din buget e pentru salarii

„Finanţarea la cluburi se face preponderent din venituri de televizare, din sponsorizări din partea finanţatorilor şi din neplata datoriilor. În 2011, zece cluburi au cheltuit mai mult de 75 la sută din buget cu salariile jucătorilor. Fotbaliştii din România sunt mult mai bine plătiţi decât permite starea financiară a cluburilor respective şi de aici intervin toate celelalte necazuri ale cluburilor“, a continuat Viorel Duru.

Mirajul Ligii Campionilor a fost de vină

Oficialul FRF a ţinut să identifice şi principala cauză care i-a îndemnat pe conducătorii de cluburi să arunce cu banii.

„Managerii cluburilor au cheltuit nesăbuit din cauza mirajului banilor de la Liga Campionilor. Din păcate pentru echipele care au avut cheltuieli nesustenabile, doar una ajungea în grupele Ligii Campionilor, iar vicecampioana nu trecea de tururile preliminare. Din opt cluburi, doar două au ajuns în faza grupelor (n.r. - CFR Cluj şi Oţelul Galaţi), iar celelalte au acumulat pierderi“, a precizat Duru pentru prosport.ro.

Speranţe pentru cluburile fără licenţă

După aceste dezvăluiri, directorul administraţiei pentru licenţiere a lăsat de înţeles că grupări precum Rapid şi „U“ Cluj pot evolua în Liga I, deşi n-au licenţă!

„Orice decizie se va lua în privinţa scoaterii licenţei la Liga I, nu se poate aplica retroactiv, asta e opinia mea, dar Adunarea Generală e suverană şi poate lua o decizie, FRF poate renunţa la licenţiere“, a concluzionat Duru.

Această ultima declaraţie a confirmat ceea ce se ştia de mai mult timp: la Adunarea Generală se vor înfrunta două tabere:

*Prima e reprezentată de oficialii cluburilor Rapid şi „U“ Cluj. Ei speră să obţină renunţarea la licenţă. Astfel, echipele lor vor putea evolua în Liga I şi în viitoarea ediţie.

*A doua e reprezentată de conducătorii cluburilor Concordia Chiajna şi CSMS Iaşi. Aceştia speră că licenţierea să nu fie anulată, iar Liga I să-şi păstreze formatul actual cu 18 cluburi. Astfel, având în vedere că Rapid şi „U“ Cluj n-au licenţă, ocupantele poziţiilor 15 şi 16, adică Chiajna şi CSMS Iaşi, care, în mod normal, ar fi trebuit să ajungă în „B“, vor continua în primul eşalon.  

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite