Finală-surpriză la Dubai: Muguruza a irosit trei mingi de meci şi a fost eliminată
0Finala turneului de tenis de la Dubai se va juca mâine între ucraineana Elina Svitolina, locul 4 WTA, şi rusoaica Daria Kasatkina, locul 24 WTA.
în prima dintre semifinale, jucătoarea spaniolă Garbine Muguruza, locul 3 WTA, fost eliminată de Daria Kasatkina. A fost 3-6, 7-6, 6-1 pentru sportiva rusă, care a salvat trei mingi de meci în tiebreakul setului secund. Atunci s-a decis practic meciul, rusoaica reuşind să câştige tiebreakul cu 13-11, fructificând a patra minge de set.
În cea de-a doua semifinală, deşi se anunţa un meci echilibrat, Elina Svitolina a trecut de Angelique Kerber, scor 6-3, 6-3.
Astfel, Svitolina şi Kasatkina îşi vor disputa mâine finala de la Dubai, cu începere de la ora 17.00, pe DigiSport 2.