Dinamo a câştigat cu 6-1, însă n-ar trebui să sară în sus de bucurie. Lokomotiv Plovdiv are o "istorie" în cedarea deliberată a meciurilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

"Câinii" au încheiat stagiul de pregătire din Antalya cu o victorie la scor în faţa bulgarilor de la Lokomotiv Plovdiv, 6-1 pentru Dinamo.

Partida a fost la discreţia "câinilor", care au marcat două goluri frumoase, cu şuturi de la distanţă, dar au înscris şi din poziţii simple, singuri în faţa porţii. Prezent în studioul DigiSport, Bogdan Mara a remarcat că echipa adversă a fost cam visătoare, cu gândul în altă parte.

Fără a diminua din meritele dinamoviştilor, nu este exclus ca cei de la Lokomtiv Plovdiv să nu se fi omorât cu firea în acest meci. În urmă cu doar o săptămână, bulgarii au perdut cu 4-0 în faţa celor de la IFK Goteborg, iar meciul a fost suspendat de la pariurile live după prima jumătate de oră.

Markus Sandberg, jucător la IFK, a declarat după meci: "Pentru o perioadă, bulgarii ne lăsau pur şi simplu să avem ocazii de a marca. Ne dădeau mingea". Portarul lui IFK, John Alvboge, a spus: "Bulgarii trebuie să fie mai atenţi. A fost prea evident ce au făcut". 

În 2012, patronul lui Lokomotiv şi-a dus jucătorii la detectorul cu minciuni, suspectând că ei au cedat fără luptă o partidă din campionat. 

Partida Dinamo - Lokomotiv Plovdiv n-a fost inclusă de cei de la bet365 în evenimentele pe care se putea paria live. 

VIDEO CU GOLURILE PARTIDEI DINAMO  LOKOMOTIV PLOVDIV

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite