CSM Bucureşti taie în carne vie: Antrenor dat afară şi acuze grave la adresa jocului echipei după ratarea Ligii Campionilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Echipa Primăriei a investit milioane de euro în acest sezon cu gândul de a câştiga trofeul suprem la nivel de cluburi în Europa. Ceea ce nu s-a întâmplat.

CSM Bucureşti se întoarce de la Final Four al Ligii Campionilor cu un loc 3, însă acest premiu de consolare nu i-a mulţumit pe şefii echipei.

Preşedintele Bogdan Vasiliu a anunţat la Telekom Sport că antrenorul Per Johansson va fi schimbat din funcţie, înainte de startul noului sezon.

Ce a spus Vasiliu?

*E greu să te prezinţi la un asemenea examen, când tot anul nu înveţi. Am picat examenul. Am sperat foarte mult ca problemele să se rezolve după plecarea lui Helle (n.r. – Helle Thomsen, fostul antrenor), am sperat să devenim o echipă. N-a fost aşa. 

*Gyor n-a arătat foarte multe, ne-am bătut singuri. Toată lumea simţea că putem face un lucru mare în acest an. A fost însă un meci incredibil de prost din partea noastră. Nici acum nu-mi vine să cred cât de prost am jucat.

*Singura necunoscută e postul de antrenor. În rest, echipa e formată. Rămâne de văzut cine va fi noul antrenor. Sunt negocieri de ceva timp, avem nume pe listă. Vom merge tot pe varianta unui antrenor străin pentru că e nevoie ca jucătoarele să fie ţinute în frâu.

*Din sezonul viitor, vom avea foarte multe jucătoare din Balcani. Trebuie să vină cineva care să le înţeleagă şi să ştie cum gândesc pentru a le putea ţine în frâu.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite