Cosmin Contra: „Am revenit de două ori, am demonstrat că avem caracter“
0Selecţionerul Cosmin Contra a declarat că este fericit după rezultatul de egalitate înregistrat de România la Belgrad, 2-2 cu Serbia.
”A fost un meci cu ocazii de ambele părţi, cu puţină şansă pe final ne puteam întoarce cu trei puncte. Sunt mulţumit. Vreau să-mi felicit jucătorii pentru atitudinea pe care au avut-o, nu s-au mai speriat de echipa sârbilor şi am demonstrat că suntem o echipă în ascensiune, o echipă care joacă fotbal când şi ceilalţi joacă fotbal. Astăzi, în faţa unuia dintre cei mai puternici adversari din Europa, am fost la nivelul lor. Am revenit de două ori, asta demonstrează că echipa are caracter şi că vrea să câştige fiecare meci. E clar că nu sunt mulţumit că avem două puncte, mi-ar fi plăcut dă avem patru puncte”, a declarat Cosmin Contra la Pro TV.
Echipa naţională a României a încheiat la egalitate, scor 2-2 (0-1), meciul susţinut, luni, la Belgrad, în compania Serbiei, în etapa a doua a grupei 4, seria C a Ligii Naţiunilor.