Ce spune Simona Halep despre faptul că va juca mâine două finale, la Shenzhen, una după cealaltă şi va avea parte de aceeaşi adversară

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Simona Halep va juca sâmbătă dimineaţa finala la simplu, de la Shenzhen, după care va evolua în ultimul act şi la dublu, alături de Irina Begu.

Halep va juca la simplu, de la ora 8.00, contra cehoaicei Katerina Siniakova, o adversară în faţa căreia a pierdut singurul meci jucat, anul trecut, tot la Shenzhen, în turul al treilea. Apoi, după terminarea acestui meci, Simona va juca alături de Irina Begu în meciul de dublu în care ele vor juca împotriva perechii Katerina Sinaikova - Barbora Krescikova.

Aşadar, Halep va juca împotriva Siniakovei, atât la simplu, cât şi la dublu. " Azi, la dublu mi-a fost puţin dificil, dar Irina a jucat foarte bine. Cred că ea a câştigat meciul. A fost mai puternică şi sunt foarte fericită că putem juca finala împreună. Eu sunt ok din punct de vedere fizic, nu am accidentări. Sunt putin obosită, dar este ok, sunt gata de ambele finale", a spus Simona Halep la conferinţa de presă de după ultimul meci.

Sport

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite