Căpitanul merge mai departe. Trimis de PAOK la echipa a doua, Răzvan Raţ e asaltat de formaţii din Spania şi Polonia
0
În vârstă de 34 de ani, căpitanul tricolorilor, Răzvan Raţ, se află într-o situaţie delicată, cu numai un an înaintea Campionatului European din 2016, la care România are şanse foarte mari să se califice, după opt ani de absenţă de la turneele finale.
nternaţionalul român Răzvan Raţ, aflat sub contract cu gruparea greacă PAOK Salonic, are două oferte de transfer, din Spania, de la Rayo Vallecano, şi din Polonia, de la Legia Varşovia, informează presa din ţările menţionate. Conform postului spaniol Radio Marca, conducătorii clubului Rayo Vallecano vor să profite de situaţia lui Raţ, căruia i s-a transmis că nu mai intră în planurile antrenorului echipei PAOK Salonic, croatul Igor Tudor, şi intenţionează să-l readucă la formaţia pregătită de Pako Jemez.
Răzvan Raţ a mai evoluat în 2014 la Rayo Vallecano, în 10 partide, înainte de a se transfera în Grecia.
Mediafax menţionează, citând presa spaniolă, faptul că şi gruparea Legia Varşovia, în căutarea unui fundaş stânga, ar fi interesată de serviciile internaţionalului român şi că monitorizează situaţia lui Raţ de la PAOK Salonic. În vârstă de 34 de ani, fundaşul Răzvan Raţ a evoluat în cariera sa la formaţiile Rapid Bucureşti, FCM Bacău, Şahtior Doneţk, West Ham, Rayo Vallecano şi PAOK Salonic.