Boloni, suporter al Romaniei la primul meci

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Dupa problemele avute pe aeroportul din Zurich, care au facut ca delegatia Romaniei sa ajunga la Fatima, o mica localitate din centrul Portugaliei, cu trei ore intarziere, programul stabilit de

Dupa problemele avute pe aeroportul din Zurich, care au facut ca delegatia Romaniei sa ajunga la Fatima, o mica localitate din centrul Portugaliei, cu trei ore intarziere, programul stabilit de Iordanescu a inceput sa fie respectat. Astfel, luni seara, de la ora 19,30, ora Romaniei, nationala secunda a tarii noastre a urcat in munti, pentru primul antrenament pe pamant portughez. Generalul, care este foarte secretos cu programul stabilit pentru acest turneu, drept pentru care alege in fiecare zi alt loc de antrenament, si-a dus elevii la Mira De Aire, undeva la 20 km de Fatima, pentru o pregatire de o ora si jumatate. Fara sa fie rece, temperatura osciland intre 12 si 16 grade C, vremea nu este chiar buna pentru fotbal, dat fiind ca ploua foarte des. Asa s-a intamplat si luni seara, cand Iordanescu a exersat cu elevii sai o multime de scheme. Aflati doar la al doilea antrenament impreuna, componentii selectionatei secunde a Romaniei nu au lasat impresia ca ar alcatui o echipa, insa pana la meciul de joi, cu Portugalia sau Norvegia, cel mai important joc al nostru din cadrul turneului "Vale Do Tejo", se pot face ajustarile necesare. Aceasta pentru ca intalnirea de ieri, cu Grecia, trebuia sa fie un antrenament, in conditiile in care, asa cum spunea si Moraru, grecii au venit cu jucatori de 20-21 de ani, viitoarea lor selectionata olimpica. Oricum, meciul a inceput la ora 17, ora Romaniei, terminandu-se dupa incheierea editiei ziarului nostru. Baietii au fost foarte linistiti inaintea acestui joc si si-au inceput ziua nu cu un antrenament, cum prevedea un program mai vechi stabilit de Iordanescu, ci direct cu pranzul. Imediat dupa masa, ei au fost lasati, mai bine de o ora, sa se plimbe in oras, inainte de a intra la sedinta tehnica stabilita de General pentru acest joc. Cativa dintre jucatorii nostri au ales sa viziteze centrul orasului Fatima, unul dintre cele mai celebre locuri de pelerinaj din lume. Cunoscut pentru aparitiile Fecioarei Maria, prima data intamplandu-se la 13 mai 1917, Fatima este un loc vizitat, anual, de milioane de pelerini. Acest lucru se intampla, insa, intre aprilie si octombrie, in restul timpului fiind un oras "mort" din punct de vedere turistic. La ora 15, ora Romaniei, s-a plecat spre Alcanena, gazda primului meci al Romaniei la acest turneu, localitate in care si-a programat Iordanescu antrenamentul de azi, de la ora 19. Cu un sfert de ora inaintea fluierului de inceput al partidei cu Grecia, in tribunele stadionului si-a facut aparitia si fostul selectioner al nationalei, actualul antrenor al lui Sporting Lisabona, Ladislau Boloni, aclamat la scena deschisa de spectatorii prezenti.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite