Contra trece la amenzi: "Fazele fixe tind să devină o problemă cronică. Vin echipe cu o jumătate de ocazie şi ne iau puncte"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Petrolul e neînvinsă în campionat şi n-a mai pierdut în Liga I de 22 de etape, dar echipa lui Cosmin contra nu reuşeşte să se impună acasă, ajungând la al patrulea egal consecutiv, socotind şi meciul din Liga Europa, contra lui Vitesse.

Antrenorul ploieştenilor s-a declarat dezamăgit de această situaţie; "A fost un meci între o echipă care a dominat 90 de minute şi una care a venit să se apere, a avut o jumătate de ocazie şi a plecat cu un punct. Se poate spune ca e o chestie de responsabilitate, dar şi faptul că n-am ştiut să închidem jocul când eram în avantaj. În continuare suferim de aceeaşi meteahnă la fazele fixe care devine cronică. Trebuie să lucrăm mai mult şi cred că o să încep să aplic amenzile. Am dat un gol rapid, am dominat cu autoritate, dar n-am reuşit desprinderea. Nu este de vină arbitrajul pentru acest rezultat egal, ci doar noi. Mă preocupă accidentarile din acest moment: Yamissi - entorsă la genunchi, Benga - lovitură la muşchi, Priso - contuzie la gleznă", a spus Contra. 

Deşi pleacă cu şansa a doua în confruntarea de la Swansea, petroliştii nu se tem de englezi. "Îi cunosc foarte bine pe jucătorii de acolo, mulţi sunt spanioli, îi ştiu din spania, Le cunosc şi antrenorul, pe Michael Laudrup, ştiu ce fotbal joacă, dar mergem acolo să nu pierdem şi să obţinem un rezultat care să ne dea speranţe de calificare în retur", a mai spus Contra.

Sport



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite