„Adevărul” a aflat unde îşi vor executa pedepsele inculpaţii din “Dosarul Transferurilor” dacă vor fi condamnaţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Penitenciarul Rahova este
Penitenciarul Rahova este

Dacă judecătorii de la Înalta Curte de Casaţi şi Justiţie îi vor condamna la închisoare cu executare pe greii fotbalului românesc, aceştia îşi vor petrece următorii ani în spatele gratiilor într-un penitenciar de maximă siguranţă din Bucureşti.

După ce Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va pronunţa sentinţa în “Dosarul Transferurilor” şi dacă aceasta va însemna închisoare pentru acuzaţi, Tribunalul Bucureşti va primi din partea instanţei supreme mandatele de arestare ale acestora. La rândul său, Tribunalul va trimite aceste mandate către Poliţia Capitalei, care se va ocupa de ridicarea inculpaţiilor de la domiciliile lor. Cei care vor fi condamnaţi au şi opţiunea de a se prezenţa singuri la Penitenciarul Rahova, acolo unde ar urma să-şi ispăşească pedepsele.

Semnalele care demonstrează că inculpaţii din "Dosarul Transferurilor" vor fi condamnaţi

Înainte de a fi încarceraţi, posibilii condamnaţi vor trebui să treacă pe la medic pentru a li se efectua câte un control de specialitate care să ateste dacă pot suporta regimul normal de detenţie.

Giovanni Becali s-a resemnat cu gândul că îşi va petrece următorii ani în închisoare

Cinci din cei opt inculpaţi în “Dosarul Transferurilor” au primit din partea judecătorilor Curţii de Apel Bucureşti închisoare cu executare. Este posibil ca instanţa supremă să păstreze aceste pedepse sau să le modifice.

Ioan Becali - 8 ani de închisoare cu executare, pentru înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave şi evaziune fiscală

Victor Becali - 7 ani de închisoare cu executare, pentru înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave şi evaziune fiscală

Cristi Borcea - 7 ani de de închisoare cu executare, pentru înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave şi evaziune fiscală

George Copos - 5 ani de de închisoare cu executare, pentru înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave şi evaziune fiscală

Mihai Stoica - 4 ani de de închisoare cu executare, pentru înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave şi evaziune fiscală

Gica Popescu, Gigi Netoiu si Jean Padureanu - câte 3 ani de închisoare cu executare, pentru înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave şi evaziune fiscală

Sport

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite