Violurile ca „strategie militară“

Zeci de mii de femei bosniace au fost violate în timpul războiului civil din Bosnia-Herzegovina, din 1992-1995

Violurile au fost utilizate ca armă psihologică de intimidare a duşmanilor şi în cadrul opresiunilor ideologice. De exemplu, se cunoaşte că NKVD-ul sovietic (securitatea stalinistă) aplica împotriva disidenţilor, culacilor şi a altor „duşmani ai poporului” practici abominabile de teroare, prin organizarea violurilor în grup a soţiilor, surorilor şi fiicelor acestora.

Liderii războinici au ştiut din cele mai vechi timpuri să exploateze motivaţiile sexuale ale oştenilor, pentru a-i mobiliza mai uşor la luptă, promiţându-le femei drept pradă de război şi chiar îndemnându-i să siluiască femeile celor învinşi, pentru a-i umili o dată în plus pe aceştia din urmă. Accesul neîngrădit la femei devenise o formă de răsplată pentru soldaţii care-şi riscau viaţa, iar cuceririle sexuale – un prilej de mândrie şi de realizare masculină pentru ei, un simbol al victoriei depline.

Războiul Troian însuşi, descris cu măiestrie de Homer, poate fi înţeles în termeni de biologie evoluţionistă ca un război din cauza unei femei şi pentru cucerirea femeilor. Cercetătorul şi scriitorul american Jonathan Gottschall a publicat cartea „Violarea Troiei: evoluţia, violenţa şi lumea lui Homer”, în care susţine că deficitul de femei şi competiţia pentru ele au constituit unul din motivele principale care a mobilizat atâtea grupuri răzleţe de războinici în cucerirea oraşului-cetate.

Femeile în acele timpuri erau concentrate în anumite comunităţi şi, mai ales, în calitate de sclave şi concubine, în casele diferitor lideri militari şi politici; accesul soldaţilor de rând la femei era incomparabil mai limitat. Pentru ei, Troia era o promisiune; asediatorii ştiau că răsplata pentru lupta obositoare şi sângeroasă vor fi femeile troiene.  

În cadrul războaielor, violurile în masă deveneau frecvent un simbol sinistru al succesului în luptă; violurile puteau înlocui omuciderile, deoarece prin sine erau suficiente pentru a demonstra superioritatea deplină asupra celor învinşi, umilirea şi discreditarea lor totală.

Se poate vorbi despre violurile în masă ca despre o strategie militară distinctă, cinică, dar eficientă, prin a cărei optică femeile erau privite şi ca element de motivare a soldaţilor, dar şi ca „unealtă”, sau „pârghie” de distrugere, psihică şi demografică, a duşmanilor.

Violurile în masă au fost percepute ca o „armă” mult mai de impact decât simpla omorâre a femeilor din tabăra adversă. Studiile asupra sociologiei violului au identificat următoarele raţionamente strategice pentru violarea în masă a femeilor:

- violarea femeilor taberei învinse ca o demonstraţie suplimentară a forţei din partea părţii învingătoare;

- violarea pentru demonstrarea neputinţei bărbaţilor învinşi de a-şi proteja femeile;

- violul ca recompensă pentru soldaţii învingători, prin transformarea femeii în „trofeu de război”;

- violarea ca demonstraţie a masculinităţii şi virilităţii bărbaţilor învingători;

- violarea ca mijloc de distrugere a potenţialului reproductiv al inamicului – aşa-numita „violare-genocid”;

- violarea ca mijloc de promovare a genelor identitare ale învingătorilor în mijlocul inamicului, prin inseminarea femeilor acestuia;

- violarea ca metodă de provocare la luptă a bărbaţilor taberei adverse;

- violarea ca metodă de înfricoşare şi terorizare a unei populaţii cu scopul de a o determina să părăsească teritoriul pe care locuieşte (aşa-numita „epurare etnică”);

- violarea ca mijloc de umilire, subordonare şi deprimare a învinşilor.

Abuzul sexual şi războiul, în contemporan

Strategia violurilor nu este o închipuire, ci o realitate crudă a istoriei noastre. Cercetările contemporane scot la suprafaţă tot mai multe lucruri noi şi curioase despre modul în care erau purtate războaiele în cele mai diverse epoci. Cruzimea era adeseori încurajată şi justificată, inclusiv din raţiuni religioase (dacă ne amintim de cruciade sau jihaduri). Civilii erau priviţi ca duşmani şi frecvent deveneau victime colaterale ale acţiunilor militare, bărbaţii erau omorâţi, femeile şi copiii erau luaţi în sclavie sau umiliţi şi exploataţi sexual pe loc. Cruţarea vieţii şi a integrităţii fizice era mai curând o excepţie decât o regulă.

Nu doar vremurile antice şi medievale, ci şi istoria contemporană a ultimelor decenii oferă numeroase exemple ale conjuncţiei dintre război şi abuz sexual. În timpul genocidului din Bangladesh, din 1971, când trupele armate pakistaneze au omorât, după unele estimări, până la 3 milioane de civili timp de nouă luni de zile, circa 200 000 de femei de la 8 la 60 de ani au fost violate de soldaţii musulmani care au invadat regiunea. Peste 25 000 dintre aceste femei au rămas gravide, iar unele ulterior au fost omorâte de către propriile rude, deoarece întruchipau umilirea întregului neam. La rândul lor, trupele indiene au practicat violarea femeilor musulmane în statele de nord ale Indiei, Jammu şi Kashmir.

În 1974, trupele turceşti care au invadat şi au ocupat Ciprul deveniseră notorii pentru amploarea violurilor în masă la care s-au dedat. În unul din cazuri, întâmplate în acea perioadă, douăzeci şi cinci de fete care s-au plâns ofiţerilor turci pe faptul că fuseseră violate de către soldaţi, au fost supuse din nou abuzurilor sexuale, dar deja din partea ofiţerilor înşişi.

În 2014, militanţii pentru formarea statului islamic ISIS au transformat exploatarea sexuală a femeilor din regiunile cucerite într-o „normalitate” a procesului de construcţie statală. Exploatând sexual femeile, militanţii ISIS au urmărit mai multe scopuri: înfricoşarea şi intimidarea adversarilor, motivarea soldaţilor, întemeierea unei baze demografice pe seama femeilor înrobite. Schimbul de femei le permite, de asemenea, crearea relaţiilor de gen tribal şi convertirea unui număr mai mare de oameni la islam.

De violuri în masă nu au fost scutite nici confruntările dintre popoarele învecinate, chiar dacă aceste popoare au trăit vreme îndelungată în cadrul aceloraşi frontiere. Zeci de mii de femei bosniace au fost violate în timpul războiului civil din Bosnia-Herzegovina, din 1992-1995, care a fost de o deosebită cruzime, violurile fiind comise de toate părţile implicate în conflict. Totuşi, factologia a dezvăluit că femeile musulmane erau cele sistematic vizate, adeseori fiind încarcerate şi violate în mod repetat. Fuseseră create lagăre de concentrare speciale, după unele date circa 30 la număr, unde erau întreţinute doar femei şi unde violurile în masă ajunseseră să fie săvârşite în proporţii inimaginabile.

Conform mărturiilor depuse ulterior în faţa tribunalului privind crimele de război, violurile au fost ordonate pentru a ridica „moralul” sârbilor. Iată de ce printre cei ulterior condamnaţi se numără mulţi ofiţeri, ei fiind cei care au tolerat sau au încurajat în vreun fel sau altul abuzurile. Violurile în războiul bosniac au fost consecinţa unui ledearship militar orientat spre abuzuri.

Violurile au fost utilizate ca armă psihologică de intimidare a duşmanilor şi în cadrul opresiunilor ideologice. De exemplu, se cunoaşte că NKVD-ul sovietic (securitatea stalinistă) aplica împotriva disidenţilor, culacilor şi a altor „duşmani ai poporului” practici abominabile de teroare, prin organizarea violurilor în grup a soţiilor, surorilor şi fiicelor acestora.

Una dintre aceste practici consta în aruncarea femeilor pentru o noapte în celulele cu interlopi, de unde acestea ieşeu aproape desfigurate şi alienate psihic. Impactul asupra disidenţilor era teribil, făcându-i să facă denunţuri sau să renunţe definitiv la disidenţă şi opunere regimului. Mai jos este prezentat un desen al unui fost angajat în sistemul penitenciar sovietic, Danzig Baldajew, lucrările căruia ilustrează ororile din Gulagul sovietic.  

Scenă de hărţuire sexuală şi viol în grup a soţiei unui „duşman al popoului” de către interlopii din închisorile sovietice.

„Femeile şi prietenele «duşmanilor poporului» erau aruncate în celulele interlopilor pe o noapte sau pe mai mult timp. „Pentru a smulge de la femeile şi prietenele «duşmanilor poporului» mărturii, anchetatorii NKVD le aruncau în celulele interlopilor, unde ele erau umilite în mod animalic şi supuse violurilor în grup, după care victimele deseori se sinucideau (se spânzurau, îşi tăiau venele, mâncau pământ etc)”.

Autor: Danzig Baldajew (Данциг Балдаев).

Public şi în grup

Ar mai fi de adăugat cu privire la modul în care se produc violurile pe timp de război încă două particularităţi abjecte. În primul rând, violenţa sexuală este mai întotdeauna un act public. Duşmanul învins trebuie să vadă ce i se întâmplă femeii lui. De aceea, femeile sunt frecvent violate chiar în faţa casei lor, sub privirile neputincioase ale bărbaţilor imobilizaţi sau răniţi. Se produce un act de pedepsire a bărbatului, a duşmanului învins, prin intermediul abuzării sexuale a femeilor acestuia.

A doua particularitate caracteristică violenţei sexuale pe timp de război este violarea în grup. Acest act unifică războinicii, îi face părtaşi ai aceleiaşi lupte, ai aceluiaşi scop, membri ai aceluiaşi grup, implicit ai aceleiaşi crime, într-un cuvânt – îi coalizează. În anumite contexte, se poate înregistra şi mutilarea şi omorârea femeilor violate. Aceasta se produce atunci când nu este sesizată necesitatea unei refaceri demografice din contul femeilor duşmanului, când pierderile în război nu au fost semnificative sau atunci când ura faţă de duşman este deosebit de cumplită.

Datorită eficacităţii sale în mobilizarea soldaţilor şi în suprimarea fizică şi morală a inamicilor, violenţa sexuală a devenit o uzanţă a războaielor, această tradiţie fiind intens promovată în calitate de conduită obişnuită pe vreme de război, în ciuda diferitor încercări ale filosofilor şi moraliştilor antici, medievali sau moderni de a anihila respectivul fenomen prin emiterea de „coduri de onoare”, „principii”, „legi” şi „interdicţii”.

Războaiele şi conflictele îşi au legile lor şi aceste legi sunt dictate de instinctele şi emoţiile de moment, dar şi de calculele pragmatice ale conducătorilor militari, pentru modelarea comportamentului ofensiv al trupelor armate. Ethosul (comportamentul) de război s-a format în baza unor principii simple şi practic invariabile: cucereşte pământul duşmanului, distruge-i căminul, violează-i femeia şi fiicele ca întruchipări ale lui. În acest mod, cum am pomenit deja, se cultivă spiritul agresiv, de învingător şi se solidarizează armata. Respectivul mecanism de mobilizare războinică şi anihilare identitară funcţionează şi în zilele noastre şi este pus în aplicare în cadrul războaielor şi revoluţiilor contemporane. Chiar şi pentru înăbuşirea revoltelor civile.

Astfel, violarea ca metodă de înfricoşare şi terorizare a fost aplicată în septembrie 2009 în Republica Guineea, când organele de forţă au masacrat mulţimea adunată să protesteze împotriva juntei instaurate la putere. Având susţinerea autorităţilor, soldaţii au împuşcat în protestatari din arme de luptă şi au împorşcat cu gaze lacrimogene, omorând nu mai puţin de 160 de oameni, apoi, după dispersarea protestatarilor, au început o adevărată vânătoare de femei, care erau răpite, urcate în camioane şi violate în grup. Sute de femei au devenit în acea zi victime ale violenţelor sexuale.             

Să ne amintim şi de alte cazuri, la fel de tulburătoare. În timpul războiului civil din Libia, din 2011, în presă s-a vorbit despre faptul că regimul lui Muammar Gaddafi le distribuia Viagra soldaţilor săi, pentru ca aceştia să fie stimulaţi spre a comite violuri faţă de femeile din grupul insurgenţilor, cu scop de încurajare suplimentară a soldaţilor, dar şi de umilire şi înspăimântare a adversarilor.

Pe de altă parte, există mărturii care susţin că aceeaşi tactică a fost aplicată şi în sensul stimulării agresivităţii şi libidoului la războinicii rebeli, cărora de asemenea le-a fost distribuită Viagra şi care au demonstrat o cruzime deosebită în umilirea, violarea (inclusiv tăierea sânilor şi organelor genitale) şi omorârea celor care erau de partea lui Gaddafi sau se declarau neutri, indiferent dacă erau femei sau bărbaţi. Violurile au fost utilizate pe scară largă ca „arme de război” în războiul civil din Libia, ca pedeapsă fizică şi psihică, divizând societatea libiană de o manieră ce face ca taberele beligerante să fie ireconciliabile pe mulţi ani înainte.

În mod similar, regimul lui Bashar Assad din Siria a fost acuzat în 2012 de aplicarea violurilor ca tactică militară. Potrivit organizaţiei internaţionale Women Under Siege, soldaţii din forţele armate ale regimului au comis violuri în masă în cadrul războiului civil care s-a declanşat în Siria în martie 2011. Circa 70% din agresiuni asupra femeilor au fost înfăptuite de soldaţi; 90% dintre aceste femei au fost agresate sexual, 42% dintre ele – violate în grup. Agresiunilor sexuale au fost supuşi şi băieţi-minori din tabăra rebelilor. Unele surse declară că violurile împotriva rebelilor au fost încurajate de comandamentul militar, ca stimulent suplimentar pentru soldaţi şi ca pedeapsă şi teroare faţă de forţele revoluţionare.

Aceste tactici ale violului în masă reprezintă o reflectare contemporană a ceea ce s-a întâmplat în cadrul războaielor pe durata întregii istorii umane; ele au abundat în orgii violente. Şi firea umană, biologic şi instinctual, nu s-a schimbat prea mult de atunci încoace.

Fragment din cartea ”Homo aggressivus”