Transparenta dispretului

Coalitia PSD-UDMR isi arata roadele. Cu un efort comun, senatorii care apara drepturile omului au reusit sa dea in cap proiectului prin care parlamentarii si demnitarii sunt obligati sa-si publice

Coalitia PSD-UDMR isi arata roadele. Cu un efort comun, senatorii care apara drepturile omului au reusit sa dea in cap proiectului prin care parlamentarii si demnitarii sunt obligati sa-si publice averile in Monitorul Oficial. Inca putin si versatul presedinte al comisiei senatoriale, Gyorgy Frunda, ne-ar fi explicat legatura dintre acest vot si drepturile omului, cum, de fapt, cetatenii sunt protejati pentru a nu suferi socuri la aflarea averilor alesilor si numitilor. Ar fi fost exact ceea ce mai lipsea pentru ca tabloul ridicolului sa fie complet. Caci, in aceasta zona a penibilului s-a situat argumentatia oferita, cum ca, daca demnitarii isi vor face publice averile, vor fi victime sigure ale talharilor (!). Ii si vezi pe infractori dand fuga la Monitorul Oficial, cumparand partea a treia, pentru a-si alege victimele la inceput si la final de mandat. Sau pandind sa plece alesul lunea la Bucuresti pentru a-i suti casa si pamantul. Sa fim seriosi! Asemenea justificari subtiri nu tin decat in fata celor mai slabi de inger, usor impresionabili. In decursul timpului, in Parlament au fost cativa deputati sau senatori recunoscuti ca oameni de afaceri: Viorel Catarama, Trita Fanita, Radu Berceanu, Verestoy Attila, Calin Popescu Tariceanu, Viorel Hrebenciuc. Chiar si domnul Frunda este inclus in aceasta galerie de onoare pe care ar dori sa o inchida vizitatorilor. Nici unul din ei nu a fost vreodata victima vreunei talharii si nici bunurile lor nu le-au fost in pericol de pe urma faptului ca proprietarii se aflau in lumina reflectoarelor parlamentare. Asa ca este cel putin bizar sa spuna cineva, acum, ca transparenta propusa de Guvern este nociva pentru parlamentari. S-ar fi putut spune cel mult ca proiectul este usor exagerat, cand vorbeste de declararea tablourilor de pe pereti si a bijuteriilor. Dar altfel, putini sunt infractorii care risca sa atace vreun demnitar sau sa-i calce proprietatea, caci forta si viteza cu care se misca politia in acele situatii sunt invidiate de orice pagubit care asteapta de ani de zile sa afle cine i-a smuls de la gat, in plina strada, lantisorul de aur. Declaratiile facute de senatorul udemerist, la care s-au raliat pe tacute si senatori pesedisti, nu sunt asadar decat o noua mostra a dispretului cu care alesii privesc spre alegatori. Intr-o asemenea mentalitate, electoratul nu merita sa stie mai mult decat primeste in campaniile electorale, din patru in patru ani, nu merita decat acea parte a adevarului care le convine alesilor. Restul trebuie ascuns cu grija. In plus, iese la iveala si neincrederea pe care o au parlamentarii fata de institutiile statului destinate, prin lege, sa lupte cu infractionalitatea, transmitandu-se mesajul ca politia ar fi incapabila sa apere proprietatea privata de asaltul hotilor. De cealalta parte, s-ar putea spune ca Guvernul a primit ce a meritat. Senatorul Frunda a prins din zbor o mai veche pledoarie a Executivului, pe care acum a intors-o in favoarea interesului sau si a celor care il sustin. Aceleasi cuvinte, folosite de Frunda pentru a spune de ce parlamentarii nu se pot supune acum unei noi reglementari in timpul mandatului, au fost utilizate de Adrian Nastase cand a venit vorba de incompatibilitatile aplicate alesilor locali. Premierul, si el din aceeasi familie a avocatilor cu retorica imbatabila, a demontat acum zece luni teoria aplicarii prevederilor Legii administratiei, in partea referitoare la incompatibilitati, alesilor locali din mandatul 2000-2004, insistand pe ideea ca actualii consilieri isi duc mandatul pana la capat, asa cum l-au inceput. S-a vazut mai apoi care au fost rezultatele politice ale unei astfel de teorii. Ba mai mult, premierul a simtit pe propria piele si ce inseamna sa se tina departe de ochii publici informatiile private despre situatia materiala a demnitarilor, cand sub denumirea de Armagedon doi s-au strans la un loc si lucruri reale, si imaginare. Imediat dupa ce proiectul a primit avizul negativ al comisiei senatoriale pentru drepturile omului, membrii Executivului s-au aratat impacientati de cele intamplate. Nu la fel de preocupati au fost, insa, cand in Legea privind informatiile clasificate s-a introdus posibilitatea ca presedintii celor doua Camere sa-si faca propria lista de secrete care privesc bani prin excelenta publici, dovedindu-se inca o data ca Guvernul are o viziune foarte nuantata cand e vorba de transparenta. Nu exista nici o lege care sa oblige institutiile finantate de la stat sa faca publica, detaliat, utilizarea fondurilor provenite din banii contribuabililor. Este adevarat ca exista Legea accesului la informatii, dar ea nu este nici pe departe atat de ferma, pe cat este cea privind declararea averilor demnitarilor si nu instituie obligativitatea publicarii in Monitorul Oficial a felului in care s-au consumat banii din saculetul comun. Cineva povestea odata cum intr-o tara nordica un consilier a fost obligat sa-si dea demisia si a iesit un intreg scandal pentru ca a folosit cardul de serviciu pentru a cumpara o punga cu scutece pentru copilul sau. Este o dovada de cum se intelege transparenta in alte parti, in tari cu care spunem ca dorim sa traim intr-un spatiu comun european. O mostra a respectului pe care alesii il au fata de alegatorii lor, intelegand sa fie permanent supusi cenzurii morale din partea acestora. O lectie de la care Romania a lipsit si pe care va trebui sa o invete, din urma, pentru a nu ramane repetentul familiei europene.