Sănătatea, buget mai mic doar pe hârtie. Pacient: „S-a demonstrat, încă o dată, că sănătatea nu reprezintă o prioritate!”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
600 de milioane de lei vor intra în programele de sănătate şi în investiţii, de la anul FOTO Adevărul
600 de milioane de lei vor intra în programele de sănătate şi în investiţii, de la anul FOTO Adevărul

Sănătatea pare să fie marele perdat la alocarea bugetară pentru 2015, asta pentru că a primit cu 1,2 miliarde de lei mai puţin ca în 2014. Doar pe hârtie, spun oficialii din Ministerul Sănătăţii, care adaugă că bugetul de anul trecut a fost mai mare pentru că în el au fost prevăzute şi arieratele, care au însumat 1,2 miliarde de lei. Pacienţii se tem, însă, că vor avea de suferit.

Ba mai mult, Ministerul Sănătăţii arată că banii pentru programele naţionale şi pentru investiţii sunt mai mulţi. Totuşi, pacienţii privesc cu scepticism explicaţiile oficialilor şi speră ca pacienţii să nu aibă de suferit din cauza constrângerilor financiare.

Concret, Ministerul Sănătăţii va primi în 2015 doar 6,73 de miliarde de lei, asta în condiţiile în care anul trecut a primit 7,94 de miliarde de lei (după rectificare, n.r.), fiind una din instiutuţiile cu cele mai mari alocări bugetare. Şocul a fost mare în rândul pacienţilor, care se tem că banii de tratamente vor fi insuficienţi, dar şi că oficialii din sănătate nu îşi vor putea respecta promisiunile pentru anul 2015, atâta vreme cât sunt constrânşi din punct de vedere financiar.

„Suntem dezamăgiţi pentru că s-a demonstrat, încă o dată, că sănătatea nu reprezintă o prioritate. O scădere n-ar fi normală, pentru că în sănătate este nevoie de investiţie, nu de tăiere de fonduri. Mergând pe scădere nu ajungem la acel procent de 6% din PIB, pentru a ne alinia altor ţări europene. Orice scădere în sănătate nu vine în beneficiul pacienţilor. Bugetul, la noi, e mereu pe cârpeală, asta e marea problemă”, a declarat, pentru adevarul.ro, Radu Gănescu, preşedintele Coaliţiei Pacienţilor Asociaţiilor de Pacienţi cu Boli Cronice (COPAC).

Buget dublu pentru programele naţionale şi investiţii

Explicaţia privind alocarea bugetară pentru 2015 a venit la scurt timp de la reprezentanţii Ministerului Sănătăţii. „Percepţia privind scăderea fondurilor alocate este una eronată. Noi anul acesta am plătit arieratele pentru medicamente, ca urmare transferul de fonduri către Fondul Naţional de Asigurări de Sănătate nu mai este necesar şi aceste sume nu se mai regăsesc în alocarea bugetară pentru anul viitor”, a declarat ministrul Sănătăţii, Nicolae Bănicioiu.

Potrivit acestuia, în anul 2015 se dublează sumele pentru programele naţionale de sănătate şi investiţii, acestea ajungând la 600 de milioane de lei. „Bugetul acoperă şi majorările salariale anunţate. Asigur pacienţii şi profesioniştii din sistem că nu există niciun motiv de îngrijorare, bugetul pe anul viitor fiind gândit pentru pacienţi şi cadre medicale”, a completat Bănicioiu.

„Bugetul pe anul viitor cuprinde creşteri pentru Educaţie, Sănătate, Apărare, Infrastructură, iar prioritizarea investiţiilor publice va fi consolidată pentru fructificarea potenţialului de creştere economică. Cheltuielile destinate investiţiilor, în 2015, însumează 44,76 miliarde de lei, cu 8,7 miliarde de lei mai mult decât în anul 2014, adică o crestere de 23,8%”, a explicat ministrul delegat pentru Buget, Darius Vâlcov, potrivit unui comunicat de presă.

Medic: Suntem sub nivelul subzistenţei

Pe de altă parte, doctorul Sorin Paveliu, expertul în politici de sănătate al Societăţii Academice Române (SAR), susţine că România are încă din anul 2000 un deficit de finanţare cronic.

„Încă de atunci, noi nu ne putem acoperi cheltuielile. Suntem sub nivelul subzistenţei. Nu există niciun motiv să scazi banii la sănătate, nu ai de unde să tai. Nu e ca şi cum am vorbi de construcţia de drumuri, aici vorbim de bolnavi. Dacă tai din buget, tai din tratamente”, a explicat, pentru adevarul.ro, Sorin Paveliu.

Medicul crede că bugetul s-a făcut de sus în jos. „S-a făcut o adaptare a bugetelor din creion. Proiectul de buget trebuie să fie unul realist, nu ar trebui să ţină cont mereu de rectificarea bugetară. În alte state, alocările pentru Sănătate cresc progresiv”, a completat Paveliu.

Societate



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite