Protestele din Sănătate, suspendate. Ministerul Sănătăţii a semnat un acord de colaborare cu Sindicatul Sanitas

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Protestele din Sănătate au fost suspendate FOTO Adevărul
Protestele din Sănătate au fost suspendate FOTO Adevărul

Protestele din Sănătate, care erau programate până pe data de 7 iulie, vor fi suspendate, după ce conducerea sindicatului Sanitas şi cea a Ministerului Sănătăţii au semnat, sâmbătă, un acord de colaborare.

Printre altele, ministrul Sănătăţii, Nicolae Bănicioiu, a salutat înţelegerea pe care sindicatul a reuşit să o încheie cu Ministerul Finanţelor Publice, instituţie care a promis majorarea salariilor asistenţilor medicali şi pe cele ale asistenţilor sociali care se află sub plafonul de 1.500 de lei.

„Vom continua colaborarea cu reprezentanţii sindicatelor şi pe celelalte domenii de interes din sistem. După creşterea etapizată a veniturilor, am găsit împreună soluţii pentru alte două solicitări importante din sistem, deblocarea posturilor şi creşterea veniturilor medicilor şi personalului medical”, a declarat Nicolae Bănicioiu, potrivit unui comunicat de presă.

Acord între Sanitas şi Ministerul Finanţelor

În decursul zilei de vineri, reprezentanţii sindicatului Sanitas s-au întâlnit cu ministrul Finanţelor, Ioana Petrescu. În urma discuţiilor, Petrescu a promis majorarea etapizată a salariilor angajaţilor din sistemul public de sănătate şi a celor care lucrează în domeniul asistenţei sociale, lefuri situate sub plafonul de 1.500 de lei.

Concret, creşterea salariilor se va face în două etape, Astfel, în prima etapă, începând cu 1 decembrie 2014, se va acorda o majorare salarială de 5%, iar în a doua etapă, începând cu 1 martie 2015, se va aplica o nouă majorare salarială, cu încă 5%.

Ministerul Finanţelor Publice (MFP) estimeză că de această majorare salarială vor beneficia aproximativ 126.000 de angajaţi din sistemul public sanitar şi de asistenţă socială.

Un alt punct important al acordului MFP-Sanitas are în vedere formarea unei comisii interministeriale prin care să fie eliminate "inechităţile rezultate din aplicarea Legii cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice", a mai spus Petrescu. Grupul interministerial, din care vor face parte şi reprezentanţii Sanitas, va trebui să prezinte un raport final în acest sens până în decembrie.

Protestele erau programate până pe 4 iulie

Sindicaliştii Federaţiei Sanitas au început în 23 iunie protestele pentru a cere creşterea cu zece la sută a salariilor din sănătate şi asistenţă socială şi un contract colectiv de muncă în sectorul sanitar. 

Prim-vicepreşedintele Federaţiei Sanitas, Marius Sepi, a declarat duminică că în zilele de 23, 24, 25, 30 iunie şi 1 iulie urmau pichete de protest la Ministerul Sănătăţii, iar în zile de 26 iunie şi 2 iulie - la Ministerul Muncii. În timp ce pe 27 iunie şi 3, 4 iulie urmau să aibă loc mitinguri la Ministerul Finanţelor

Liderul Federaţiei Sanitas a precizat, în prima zi de proteste, că s-a ajuns la această situaţie întrucât revendicările sindicaliştilor din sistemul sanitar şi din asistenţă socială nu au fost soluţionate, de cinci ani nu s-au mai găsit soluţii pentru aceştia, iar în sănătate este un deficit enorm.

Referitor la creşterea de urgenţă a veniturilor personalului din sănătate cu cel puţin10%, sindicaliştii au solicitat ca această măsură să fie luată în special pentru cei cu venituri mici. Aceeaşi solicitare, de majorare salarială cu zece procente, s-a făcut şi pentru domeniul asistenţei sociale, unde sunt cele mai mici salarii.
 
Marius Sepi mai arăta că pentru asistenţa socială s-a solicitat Ministerului Muncii să transmită o circulară către preşedinţii de consilii judeţene, pentru ca acestea, în cel mult o săptămână, să transmită salarizarea din asistenţă socială, pentru ca Ministerul de Finanţe să vadă câte persoane ar trebui să beneficieze de majorare şi care este impactul bugetar.

Revendicările cadrelor medicale din 2013

Peste 10.000 de cadre medicale, printre care s-au numărat şi renumiţii chirurgi Gheorghe Burnei şi Ioan Lascăr, au participat în noiembrie 2013 la „Marşul tăcerii”, o manifestare fără precedent în rândul angajaţilor din sistemul de sănătate.

Medici, asistenţi medicali, farmacişti, stomatologi şi studenţi au format un cordon uman de câţiva kilometri şi au depus coroane în faţa Parlamentului.

Printre revendicările Coaliţiei Profesioniştilor din Sănătate se numărau, pe lângă solicitările legate de salarizare, acordarea unui procent de minimum 6% din PIB pentru Sănătate, o legislaţie care să garanteze independenţa profesională, anularea transformării spitalelor în societăţi comerciale precum şi majorarea salariilor medicilor rezidenţi. La începutul acestui an, guvernul a decis să acorde burse medicilor rezidenţi care aveau leafa sub 3.000 de lei.

Angajaţii din sistemul sanitar au fost, în intervalul 14 - 16 octombrie 2013, în grevă japoneză. În total, peste 14.000 de medici şi 50.000 de asistenţi medicali au plecat din România de când s-au deschis graniţele Uniunii Europene.

Pe aceeaşi temă:

Grevă generală în sănătate pe termen nelimitat, începând cu 28 noiembrie

Salariaţii din Sănătate vor face grevă generală pe termen nelimitat începând cu data de 28 noiembrie. Anunţul a fost făcut de Marius Sepi, vicepreşedintele sindicatului Sanitas, care a avut miercuri o întâlnire cu ministrul Bugetului, Liviu Voinea, şi cu secretarul de stat Gheorghe Gherghina.

70.000 de semnături au fost strânse pentru declanşarea grevei generale în Sănătate. Profesorul Astărăstoae: s-ar putea să nu ajungem la grevă!

Angajaţii din sănătate au strâns deja peste 70.000 de semnături prin care sunt de acord cu declanşarea grevei generale, în condiţiile în care negocierile care se vor purta cu reprezentanţii ministerelor Sănătăţii, Muncii şi Finanţelor vor eşua, din nou.

FOTO 10.000 de medici şi asistenţi au protestat sâmbătă în Capitală. Susţinuţi de medici renumiţi aceştia au scandat: „Vreau să lucrez în România”

Peste 10.000 de cadre medicale, printre care s-au numărat şi renumiţii chirurgi Gheorghe Burnei şi Ioan Lascăr, au participat sâmbătă la „Marşul tăcerii”, o manifestare fără precedent în rândul angajaţilor din sistemul de sănătate. Medici, asistenţi medicali, farmacişti, stomatologi şi studenţi au format un cordon uman de câţiva kilometri şi au depus coroane în faţa Parlamentului. Următorul pas stabilit de aceştia este greva generală.

Societate

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite