Afirma de curând însă domnul Pleşu că nu îi place să i se spună “că victimele Gulagului sunt mai puţin victime decât victimele Holocaustului, deşi ştiu că geneza şi substraturile lor sunt diferite. Moartea e democratică. Şi crima…” 
(blogul Adevărul „Adaos la «cazul» Vintilă Horia“) 

Iată că şi acest intelectual o dă în bară când vine vorba de înţelegerea unor concepte atât de complexe.  
 
La o întâlnire cu liceenii Colegiului Naţional „Mircea cel Bătrân“ din Constanţa i-am explicat unei profesoare că genocidul bate crima atunci când a încercat să spună, referindu-se la crimele comise de statul român împotriva evreilor şi a rromilor, că „la război este ca la război, toţi am suferit“.
 
Domnul Pleşu comite acelaşi păcat. Încearcă să ne atragă atenţia doar asupra victimelor. În mod absolut, în moarte, victimele au acelaşi statut. Felul în care au murit face însă diferenţa, şi încă una foarte mare, indiferent că îi place sau nu îi place lui Pleşu.  
 
Crimele politice, comise de stat împotriva celor care au o altă viziune asupra destinului unei naţiuni, nu sunt nici pe departe acelaşi lucru cu crime comise împotriva unor cetăţeni doar pentru că aceştia sunt evrei sau rromi.  
 
Ca să fie clar, eu nu spun că rezultatul nu este nedrept în ambele cazuri. Spun însă că în lupta politică, de când lumea, fiind vorba de o luptă, societatea a învăţat să îşi asume anumite riscuri pentru a-şi vedea materializate anumite idei sau convingeri politice.  

Cu alte cuvinte, ca om, sunt pregătit să îmi susţin ideile, să lupt, să mă apăr şi eventual chiar să mor pentru convingerile mele. Iar dacă este să mor am murit pentru o cauză, nu am murit în van.  

Tot ca om, nu am cum să mă apăr însă de faptul că m-a născut mama evreu sau rrom. Nu am cum să mă aştept şi să mă pregătesc pentru un astfel de destin. Nu numai că moartea mea este în van, dar sunt o victimă doar pentru simplul fapt că m-am născut.
 
Pentru că vedeţi dumneavoastră, domnule Pleşu, ca intelectual ar trebui să apreciaţi că se poate muri pentru o idee (au fost oameni care au murit pentru a exista democraţia), însă nu cred că aţi putea găsi un raţionament sau ceva de apreciat în faptul că cineva v-ar suprima doar pentru că vă cheamă Pleşu, de exemplu.
 
Aşa că dacă moartea este democratică, Holocaustul nu este. Şi staţi liniştit. Puteţi să contraziceţi oricând un evreu. Cele aproximativ 6 milioane de victime complet inocente fac însă imposibilă contradicţia pe semnificaţia Holocaustului.  
 
Şi încă ceva. Mişcarea legionară este unul dintre multele exemple ale relaţiei dintre intelectualii români şi antisemitism. Înţeleg că nu vă place afirmaţia domnului Radu Ioanid, însă asta nu o face mai puţin adevărată. Ba mai mult, afirmaţia lui este valida raportată nu numai la trecut, ci şi la prezent şi este posibil să nu îi excludă nici pe cei ce gândesc ca dumneavoastră.  
 
Personal, eu nu cred că dumneavoastră sunteţi anti-semit (sau măcar aşa sper). Personal cred că aţi vorbit fără să înţelegeţi despre ce este vorba. Că doar şi intelectualii mai greşesc uneori...