Decisiv a fost contextul de la Chişinău: în locul unui comunist acru precum Vladimir Voronin, preşedintele României a găsit parteneri rezonabili, care ne consideră „fraţi" şi nu „asupritori".

Momentul e bun. Pentru prima oară în ultimii 70 de ani, Bucureştiul şi Chişinăul par a vorbi aceeaşi limbă: româna. Timp de o jumătate de secol (1940-1991), sub şenilele sovietice, moldovenii de peste Prut n-au putut să mişte-n front (cu o „pauză" de câţiva ani în timpul celui de-al Doilea Război Mondial).

Destrămarea URSS a fost momentul astral pe care România nu l-a fructificat. Cu o diplomaţie abilă şi energică, apropierea de Basarabia putea merge mai departe decât la simbolicul „pod de flori". Dar pentru asta mai era nevoie de ceva: voinţă politică. Din nefericire, la Bucureşti domneau Ion Iliescu şi camarila sa pro-moscovită...

Acum însă, aştrii par să se fi aliniat din nou în favoarea noastră. Ia gândiţi-vă la o năstruşnicie: ce-ar fi ca noi, românii de pe cele două maluri ale Prutului, să mai surprindem o dată lumea cu o mutare de genul „Cuza 1859"?!

La 5 ianuarie 1859, Alexandru Cuza a fost ales domnitor al Moldovei, cu capitala la Iaşi (după refacerea alegerilor, dat fiind că primele fuseseră falsificate în favoarea separatiştilor). La 24 ianuarie, colonelul Cuza a fost ales şi domnitor al Ţării Româneşti, de către Adunarea electivă de la Bucureşti. Imperiul Otoman şi cel Habsburgic erau tentate să intervină spre a împiedica Unirea, dar au fost descurajate de poziţia fermă a lui Napoleon al III-lea în favoarea românilor.

Ce ne împiedică să repetăm isprava? Preşedintele României (Băsescu sau succesorul său) ar putea deveni şi preşedintele Republicii Moldova, în caz că şi basarabenii doresc unirea. Sigur că totul trebuie gândit în amănunt, aşa cum s-a întâmplat în 1858-1859. Ar fi nevoie de consultarea, prin referendum, a cetăţenilor de pe malurile Prutului: vreţi să aveţi un preşedinte comun în cele două ţări?

Tot prin referendum, trebuie schimbate cele două Constituţii, astfel încât preşedintele român să poată candida şi în Republica Moldova. Sau preşedintele moldovean să poată candida şi în România.

În fond, de ce nu? Marile decizii istorice au nevoie de viziune şi curaj. Căci riscurile nu sunt de neglijat:

- obţinerea acceptului din partea Uniunii Europene;
- problemele economice grave ale Republicii Moldova;
- costurile mari ale unificării;
- puternica minoritate rusă din Republica Moldova;
- prezenţa militară a Federaţiei Ruse în Transnistria.

Dar nimic nu este imposibil atunci când vrei să schimbi istoria! Nici măcar retragerea Armatei a XIV-a, în urma unor negocieri la nivel internaţional.

Iar dacă soluţia domnitorului comun nu e posibilă acum, într-o bună zi tot ne vom uni cu Basarabia! Probabil, ne vom regăsi cândva sub umbrela Uniunii Europene...