Pagina cititorului
0
Simona Ciucă (39 ani), din Râmnicu Vâlcea, este coafeză la Casa de Ajutor Reciproc a Pensionarilor (CARP). Pentru a atrage cât mai mulţi clienţi şi a-i păstra pe cei existenţi, a găsit o metodă originală.
Atrage clienţii cu „Adevărul"
„Mi-am făcut abonament la «Adevărul» pe adresa de la serviciu, iar zi de zi am ziarul «cald» cu cele mai noi informaţii. Pentru clienţii nevoiţi să aştepte la rând pentru a fi serviţi, lectura ziarului este o mare plăcere, iar clienţii mei îl frunzăresc din scoarţă în scoarţă", spune coafeza. Uneori, Simona apucă să citească ziarul abia după terminarea programului. „Îl iau acasă, iar articolele pe monden sunt cele pecare le savurez cu mare plăcere. Viaţa vedetelor, dar şi suplimentul cu informaţii despre sănătate, mă atrag, într-un ziar care este făcut, cu adevărat, de profesionişti", spune angajata CARP.
Educaţia cu televizorul
Există în România o mulţime de familii „defavorizate", care îşi cresc copiii în mahalale murdare, departe de zgomotul din centrul oraşului. Acolo unde, pentru anul şcolar următor bunicul casei trebuie să facă dintr-un acordeon uzat ghiozdan bun de mers la şcoală. Unde, în loc de sticlă la geamuri, este ţintuită doar o folie de celofan. Unde foamea şi frigul, doar ele se simt la ele acasă.Întrebarea pe care mi-o pun adesea, este cea asupra vinei pe care ar avea-o ţâncii („copiii străzii") de a se naşte în astfel de medii, în care „părinţii" (adesea doar concubini) nu au nişte minime principii în a-şi creste odraslele. Cred că niciuna. Niciun copil nu-şi poate alege părinţii care îl aduc pe lume.
Dar nu numai copiii din situaţie familială de extremă sărăcie trăiesc o sumedenie de frustrări, ci şi aceia din familii obişnuite, normale. Fiind etalate la televizor (să nu uitam că televizorul nu lipseşte nici din cea mai umilă baracă, întrucât pentru unii sărmani este, pare-se, mai important „circul" decât însăşi „pâinea") modele de belşug şi opulenţă (acestea numai bine potrivindu-se pentru adolescenţi) se transpun în veritabile visuri şi (dez)amăgiri. Într-o lume în care fericirea nu mai este posibilă decât prin prisma prosperităţii materiale, copiii şi tinerii încep să-i ia la rost pe părinţi cum că n-au fost în stare să agonisească mai mult, că nu le lasă mai nimic drept moştenire, că „au îmbătrânit degeaba" (am auzit, din păcate, şi astfel de reproşuri filiale). Şi-atunci, odată constatate cele de mai sus, oare în ce măsură s-ar mai putea statua porunca biblică: „Cinsteşte-i pe tatăl tău şi pe mama ta şi vei putea trăi mult şi bine pe acest pământ"? Să funcţioneze mai bine zicala: „aşa părinţi, aşa copii"?
Florin Nechiti
Se încarcă comentariile...
