O emisiune cât o generaţie: o discuţie despre "Garantat 100%" cu Cătălin Ştefănescu

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Sunt unul dintre copiilor 90ilor şi m-aş putea lăuda lejer că am învăţat engleză de la televizor. Din nefericire, în copilărie stăteam vara la ţară şi nu stăteam la desene pe Cartoon. A fost însă vremea în care TVR era o televiziune importantă, în lipsa altora şi a Internetului, aşa că mă uitam la "Teleenciclopedia" şi "Garantat 100%".

A trecut peste un deceniu de atunci şi am ajuns, ca jurnalist, să discut cu jurnalistul Cătălin Ştefănescu, vocea şi chipul garanţiei 100%.

Când vine vorba de un interviu, sunt jurnalişti care se laudă şi li se laudă dăruirea cu care se documentează şi cu care formulează întrebări care să scoată totul, sau măcar să încerce să facă asta, din cel intervievat. Eu nu mă pot lăuda aşa, m-am dus fără întrebări şi m-am întors cu mai multe răspunsuri decât mă aşteptam.

Pe Calea Rahovei, lângă linia de tramvai, este un mall despre care se spune că va falimenta în viitor. Zona nu e bună. Pe TVR, în fiecare duminică noaptea, prelungindu-se spre luni, este o emisiune în care un om intervievează alt om fără pretenţii de spectacol sau punere la zid. I s-ar putea spune emisiune culturală. Este şi ea falimentară, publicul cere altceva. Şi, totuşi, de 16 ani emisiunea aceasta încă există.

"În televiziune răspunzi. Nu-i înjuri pe ceilalţi, nu copiezi, ci răspunzi la ceea ce fac cu ceea ce tu poţi să faci", spune Cătălin Ştefănescu, jurnalist din Cluj, gazdă la "Garantat 100%" la Bucureşti şi contributor în "Dilema veche". Emisiunea pe care a pornit-o în Cluj la finalul anilor '90 a venit, după cum spune, ca un răspuns la ce se făcea la vremea aceea în jurnalismul şi în televiziunile din România.

image

El şi echipa au plecat prin sate şi oraşe după acei români care fac şi ei ceva şi atrag atenţia sau ura lumii. "Primii trei ani au fost foarte intenşi la «Garantat 100%». Aveam ediţii şi peste vară, chiar dacă eram la sfârşit de săptămână, iar doi ani au fost emisiuni zilnice în iunie, iulie şi august. Au fost vreo 4-5 pe săptămână şi am făcut aproape de 500 de reportaje atunci. În perioada aceea, trei ani de Cluj şi unul de Bucureşti, noi am făcut 480 de reportaje, care ar trece drept minidocumentare acum", îşi aminteşte Ştefănescu.

Cum le-ai putea numi minidocumentare le-ai putea numi şi cu poveşti banale, dar cumva conturau o imagine mai mare a României la aproape 10 ani de la Revoluţie. Şi se muncea mult la fiecare emisiune, spune Cătălin Ştefănescu, voiau ca numele să reflecte informaţiile: garantau 100%.

La începuturile emisiunii, echipa a ajuns într-un sat de pe lângă Cluj unde trebuiau să dea peste un demon în carne şi oase sau cel puţin asta credeau cei din sat că este un fan al formaţiei Iron Maiden. Ei au ajuns, au realizat un reportaj despre omul, de altfel paşnic şi care nu-i deranja pe alţii, avea tatuate pe corp copertele albumelor. Percepţia oamenilor despre acel consătean s-a schimbat apoi la 180 de grade, a devenit o vedetă locală şi televiziunea a funcţionat ca un botez. Dintr-un paria a devenit un om special, care face lucruri demne de arătat la TV.

Obiectiv, obiectivitate, imparţialitate

De la deceniu la deceniu s-a rostogolit în jurnalism o bilă greoaie, de care fiecare jurnalist se leagă când doreşte şi se dezleagă când îl trage în jos. Este bila obiectivităţii de care sau sub care se ascund mulţi. L-am întrebat pe Cătălin Ştefănescu dacă el se prezintă drept jurnalist. El spune că asta este, încă din anii '90, când a început să facă asta în Cluj. Este însă un jurnalist obiectiv?

"Este greu să fii obiectiv, dar e mai uşor să fii imparţial. Obiectivitatea naşte o dispută filosofică, dar poţi să fii cât mai corect cu tine. Totodată, trebuie să ţii cont că nu faci totul în virtutea gustului tău", descrie el aceşti piloni pe care s-a fundamentat o meserie şi s-a înălţat un cult. Completează, spunând că piaţa televiziunii s-a maturizat mult, cu schimbări foarte mari. "[Totuşi,] nu judec în termeni de bine şi rău. Este o direcţie în care merge lumea şi dacă cea mai mare parte spune că e un lucru bun, atunci accepţi şi tu. Este un cât mai mult bine dintr-un număr cât mai mare de oameni, chiar dacă majoritatea nu spune mereu cele mai bune lucruri cu putinţă, dar este un principiu care funcţionează", argumentează el.

Eu am redescoperit "Garantat 100%" în octombrie 2013. Ştiu data, pentru că atunci a început să-mi placă fotografia şi atunci a avut expoziţie în Bucureşti Josef Koudelka, fotograf care a documentat comunităţile de ţigani şi invazia Cehoslovaciei. Cătălin Ştefănescu l-a avut invitat la "Garantat 100%" şi l-a dus direct în beci. Nu l-a dus ca să-l aresteze, ci ca să-l intervieveze. Beciul, aveam să aflu în 2015, într-un mall de suprafaţă, era al televiziunii publice şi decorul acela parcă a mers de minune cu imaginile alb-negru pe care le aveam în minte din toate cele realizate de Koudelka.

image

La alt interviu, cu jurnalistul Dan Alexe, decorul era altul, cu o cameră montată aproape de tavan şi cu oglinzi luminate. Inspiraţia a venit dintr-o vizită la studioul fotografului Alexandru Gâlmeanu. "Uite, dacă există oameni care sesizează astfel de detalii, o cameră care merge într-un fel, un decor care aduce ceva nou, atunci eu sunt împăcat", rezumă Ştefănescu deciziile care au schimbat an de an "Garantat 100%".

Pe lângă emisiune, scriere de articole şi prezentarea diverselor evenimente la care e invitat, Cătălin Ştefănescu citeşte mult şi conduce. Are o maşină Mercedes-Benz GLK pe care o plimbă mai ales între şi prin două oraşe: Cluj şi Bucureşti. Face naveta constant între cele două şi maşina a început să capete acea dimensiune suplimentară dincolo doar de carcasă pe patru roţi care te plimbă. E pasionat de gadgeturi, a început în ultimele luni să aibă o prezenţă şi în online, prin Facebook, şi într-o vreme juca atât de multe jocuri că îl puteai numi cu uşurinţă gamer dedicat.

Dar este, dincolo de toate aceste detalii, un realizator de emisiune încântat de ceea ce face. Se vede după cum vorbeşte despre oamenii pe care i-a întâlnit şi despre ideile pe care le-a discutat cu aceştia. "Nu mă gândesc neapărat la cât o să mai fac emisiunea asta, dar mă bucur când mă întâlnesc cu oameni care spun că au crescut cu acest format. Acesta e motorul care o ţine în viaţă. Spre deosebire de televiziunea publică per total, la noi publicul tânăr e într-o proporţie destul de mare. Şi o să facem această emisiune câtă vreme o să fim lăsaţi şi o să putem face", rezumă Ştefănescu viitorul pe care încă nu-l poate prezice.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite