Milionarul sud-african Mark Shuttleworth - cel de-al doilea turist spatial

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Turismul spatial se dovedeste o afacere infloritoare, milionarul sud-african Mark Shuttleworth platind 20 de milioane de dolari pentru privilegiul de a petrece 10 zile pe Statia Internationala

Turismul spatial se dovedeste o afacere infloritoare, milionarul sud-african Mark Shuttleworth platind 20 de milioane de dolari pentru privilegiul de a petrece 10 zile pe Statia Internationala Spatiala (ISS). Shuttleworth este cel de-al doilea turist spatial, urmandu-i americanului Dennis Tito, care "a cucerit ultima frontiera" anul trecut. Sud-africanul a fost insotit de cosmonautul rus Iuri Gidzenko, comandantul misiunii, si inginerul de zbor, italianul Roberto Vittori. Spre deosebire de Gidzenko, care a petrecut 319 zile in spatiu, Vittori, pilot de incercare, a fost la prima sa iesire in Cosmos si de aceea pentru a fi sigur ca totul va decurge fara probleme si-a luat o jucarie ce-i poarta noroc. Cel de-al doilea turist spatial a urmat un antrenament special si chiar a invatat limba rusa pentru a putea comunica cu centrul spatial din Moscova. Calatoria lui a fost aprobata si de Agentia Spatiala Americana (NASA), care se opusese in cazul lui Tito. NASA a stabilit impreuna cu partenerii sai internationali anumite reguli privitoare la turistii spatiali. Shuttleworth a putut sa foloseasca laptop-urile de pe ISS pentru a transmite e-mail-uri prietenilor de pe Pamant si a avut acces limitat la echipamentele americane de comunicatii pentru realizarea de fotografii. De asemenea, a efectuat variate experimente stiintifice. Excentricul milionar a declarat ca si-a dorit dintotdeauna sa ajunga in Cosmos si ca acum e fericit ca si-a putut indeplini visul. Dupa reusitele lui Tito si Shuttleworth, se formeaza deja o coada a celor care doresc sa fie urmatorii turisti spatiali. Un membru al grupului 'N Sync pop/rock, Lance Bass, 23 de ani, si-a exprimat interesul la fel ca si Lori Garver, 40 de ani, un fost oficial NASA, care este in cautare de sponsori pentru acoperirea costului calatoriei.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite