Legea prin care generalului maior în rezervă Marin Lungu, cel mai tânăr veteran de război, i s-a atribuit o locuinţă cu trei camere, a fost declarată neconstituţională, ieri, de Curtea Constituţională. Judecătorii au arătat că parlamentul nu are puteri de a atribui, prin lege, locuinţă unei persoane anume determinate. Sesizarea în acest dosar a fost făcută de preşedintele Traian Băsescu.

Proiectul de lege, adoptat anul acesta în Senat, prevede că "se atribuie, în proprietate, în municipiul Bucureşti, o locuinţă, casă sau apartament, cu trei camere, pentru generalul în rezervă Marin Lungu, cel mai tânăr veteran de război, erou al Armatei Române, decorat cu patru medalii de război şi supravieţuitor al unui lagăr nazist".

Marin Lungu s-a judecat, mai mulţi ani, pentru locuinţa cumpărată de la statul român, dar a pierdut-o în instanţă. După război, Marin Lungu a ajuns un simbol al luptei împotriva hitleriştilor. Povestea lui este transpusă în filmul "Prea mic pentru un război aşa de mare" şi cartea "Prizonier la 9 ani". Generalul a publicat în urmă cu doi ani volumul autobiografic - "Caporal la 9 ani".