Interacţiunea a durat o oră şi jumătate. De stat în picioare. eu(sic!). Statul stătea jos. Doar la un ghişeu, deşi putea la două.

Prin curte erau câţiva funcţionari ai Statului. Discutau la o cafea despre ce a făcut aseară Real Madrid. Mie, de la coadă, îmi părea că au alură de Îngeri.

eu, ca un drept credincios al digitalizării, mi-am descărcat cererea din site-ul Lui. Am completat-o la calculator şi am semnat-o. Când în sfârşit am ajuns la ghişeul Lui, Statul s-a enervat şi m-a certat că nu am completat-o de mână.

De oboseală, nu am avut puterea să mă cert. Şi nici curajul. Mi-a fost frică. Dacă mă trimitea din nou la coadă? Am înghiţit în sec, ca un laş.

La coadă ai reverii. M-am întrebat de ce Sfinţii parlamentari nu iau măsuri să rezolve astfel de probleme. Simplu, Ei nu ştiu că există pentru că atunci când au nevoie, fie că se numesc Sfântul Tăriceanu sau Sfântul Şova, intră prin faţă. Îşi închipuie că toţi intrăm prin faţă, aşa că nu avem motive să-i blestemăm.

Am calculat în gând că eu produc prin firma pe care o conduc o sumă consistentă pe oră. Îmi dă acum Statul banii pe care i-am pierdut aşteptându-l pe El?

Mă îndepărtez de ghişeu. Mă simt satisfăcut. Am pierdut banii, dar şi El şi-a luat ţeapă. Nu mai pupă impozit pe ei!

Ies la soare unde se dezmorţeau Îngerii. Plictisiţi. Am sentimentul datoriei împlinite. Primisem indulgenţa. M-am rugat în gând la Sfânta Olguţa să le dubleze salariile. Nu există Sfânta Olguţa? Atunci să nu le dubleze. Nu merită.