Iubirile Armatei Roşii

Din „Toba de tinichea“ a lui Günter Grass am selectat un fragment pe care-l voi reproduce în trei părţi, de azi până sâmbătă.

O magistrală descriere a sosirii Armatei Roşii în Germania prăbuşită a lui Hitler. Un beci ticsit cu nemţi înspăimântaţi, „aproximativ" şase militari sovietici pătrunşi prin chepeng, o insignă nazistă, o dovadă de iubire între popoare... Totul, văzut prin ochii piticului Oskar.

„Când au ridicat chepengul, acul insignei mă mai înţepa. Ce-aş mai fi putut face decât să mă ghemuiesc în faţa genunchilor cuprinşi de tremur ai Mariei şi să urmăresc mersul furnicilor pe pardoseala de beton al căror drum triumfal ducea de la cartofii pentru iarnă, de-a curmezişul pivniţei, la un sac cu zahăr. I-am apreciat pe cei aproximativ şase bărbaţi care se înghesuiau pe scara pivniţei şi făceau ochii mari deasupra pistoalelor-mitralieră ca pe nişte ruşi absolut normali uşor corciţi. În tot vacarmul acela, faptul că furnicile nu se lăsară influenţate de apariţia armatei ruse avu efect liniştitor. Furnicilor nu le stătea gândul decât la cartofi şi la zahăr, în timp ce ăia cu pistoalele-mitralieră ţinteau la alte cuceriri. Mi s-a părut normal ca oamenii mari să-şi ridice mâinile. Asta se ştia doar din jurnalele sonore; şi după apărarea poştei poloneze lucrurile se petrecuseră la fel, dar ce nu înţelegeam era de ce Kurtchen îi imita pe cei mari. Ar fi trebuit să ia exemplu de la tatăl său - şi dacă nu de la tată, atunci de la furnici. Dar întrucât imediat trei dintre cele şase uniforme pătrate s-au înfierbântat la vederea văduvei lui Greff, în societatea aceea înţepenită s-a produs oarecare rumoare. Alde madam Greff, care nu se aşteptase la asemenea năvală, după o văduvie atât de prelungită şi după atâta post negru în perioada premergătoare, scoase la început un strigăt de surpriză, dar se regăsi repede în situaţia aceea pe care o uitase aproape cu desăvârşire.

Încă de la Rasputin citisem că ruşii iubesc copiii. La noi în pivniţă aveam să mă conving de asta. Maria tremura fără motiv şi nu putea să priceapă de ce cei patru, care nu aveau nimic în comun cu madam Greff, îl lăsau pe Kurtchen în braţele ei şi luau loc cu schimbul în poala Linei Greff, ba mai mult, îl mângâiau în acest timp pe Kurtchen, îi spuneau dadada şi o mai băteau şi pe Maria drăgăstos pe obraji.

Pe mine mă luă cineva împreună cu toba mea de jos, de pe beton, în braţe, împiedicându-mă astfel să urmăresc furnicile şi să măsor comparativ cu râvna lor evenimentele curente. Toba mea îmi atârna pe burtă şi individul voinic cu porii mari bătu cu degetele lui groase câteva măsuri în tinicheaua mea, aş spune cu destulă îndemânare pentru un adult, încât am fi putut dansa pe ritmul acela. Oskar ar fi vrut să se revanşeze, să execute unele din trucurile lui pe tinichea, dar nu putu, pentru că insigna de partid a lui Matzerath continua să-l înţepe în palma stângă."

Günter Grass - „Toba de tinichea", Editura Polirom, 2007