Iubesc şi câinii vagabonzi – o posibilă soluţie

„A proclama eşecul măsurii sterilizării invocând rezultatele actuale este eronat, din simplul motiv că aceasta nu a fost aplicată corect.”

Orice decizie luată sub imperiul emoţiei este proastă, ori cu toţii suntem marcaţi acum de tragedia petrecută recent. Din acest motiv, încerc o abordare lucidă prin care să identific o soluţie problemei, respectând condiţia esenţială unei bune rezolvări, enunţul obiectiv al datelor iniţiale.

Primul lucru peremptoriu este că a lăsa în continuare câinii liberi pe domeniul public a devenit intolerabil. Această variantă nu este nici în interesul oamenilor, nu mai trebuie argumentat, nici al câinilor aflaţi permanent supuşi riscului de a sfârşi sub roţile unei maşini, înfometaţi şi în condiţii de adăpostire precare. De altfel, majoritatea iubitorilor de animale sau ONG-urile militează pentru a lăsa câinii liberi pe stradă nu în scopul de a muşca, omorî sau înspăimânta oamenii, ci doar în lipsa unei alte variante.

Al doilea lucru de netăgăduit este că printre noi trăiesc şi oameni cu o sensibilitate deosebită faţă de animale. A nega evidenţa şi a le călca în picioare aceste sentimente mi se pare dovadă de intoleranţă extremă şi neînţelegere a aproapelui, iar soluţia eutanasierii oamenilor nu cred că o are cineva în vedere. A inventaria care tabără este mai mare, mi se pare nu doar inutil, ci şi indecent de costisitor mai ales când presupune un referendum,

Al treilea lucru evident este că a proclama eşecul măsurii sterilizării invocând rezultatele actuale este eronat, din simplul motiv că aceasta nu a fost aplicată corect. Condiţiile de succes ale acestei metode sunt ca scara la care se desfăşoară să fie masivă, concomitent în toate zonele unui mare oraş, iar timpul afectat foarte scurt, de la trei la şase luni. În cazul în care personalul veterinar de specialitate nu este suficient pentru îndeplinirea acestor condiţii, se poate imagina un traseu itinerant între marile oraşe, eventual pe zone geografice. 

Un alt motiv al eşecului sterilizării este lipsa evidenţelor clare şi a controlului asupra prestării, fapt ce a deschis calea ilegalităţilor şi fraudelor prin decontarea repetată a operaţiei asupra aceluiaşi animal, decontarea fără efectuare sau chiar decontări fictive, acest fapt de domeniul penalului fiind cauza prezenţei atâtor animale crotaliate care se reproduc bine mersi în continuare.

A proclama eşecul măsurii sterilizării invocând rezultatele actuale este eronat, din simplul motiv că aceasta nu a fost aplicată corect.

A patra faţetă a problemei este că administraţiile locale au aplicat multiubitul lor principiu al atentatului la buzunarul cetăţeanului, încât adopţia să se facă contra unei taxe, sterilizarea câinilor aflaţi în proprietate să fie suportată de către proprietar, operaţiune deloc ieftină, ca să nu mai amintesc aberanta taxă pe deţinerea câinilor. Practic aceste costuri au condus la descurajarea adopţiei şi au agravat problema prin nesterilizarea câinilor cu stăpân sau chiar eliberarea lor pe domeniul public în vederea evitării plăţii taxelor.

În acest context, posibila soluţie este de fapt un complex de măsuri care să includă:

Încurajarea deţinerii de câini în curţi şi a adopţiei care se poate face prin eliminarea oricărei taxe de deţinere sau adopţie, şi de ce nu, prin oferirea de avantaje financiare constând în reducerea cuantumului impozitelor pe clădire şi teren, atât persoanelor fizice, cât şi celor juridice. Este momentul de a face pasul curajos de la impunerea de măsuri coercitive către cele de cointeresare, un bun argument fiind facilitatea unei reduceri modice la plata anticipată a impozitului pe clădiri care determină mii de cetăţeni să se înghesuie anual pentru a beneficia de aceasta. O reducere a aceluiaşi impozit într-un cuantum chiar inferior costurilor anuale de întreţinere a unui câine în adăpost poate asigura, culmea, economii la bugetul local. Adopţia va fi conjugată cu anularea facilităţii şi amenzi consistente pentru cei care nu-şi vor respecta obligaţia de găzduire a câinelui, în momentul în care animalul este redescoperit pe domeniul public.

Sterilizarea se va desfăşura respectând condiţiile enunţate de scară largă şi operativ, costurile fiind suportate din bugetul local inclusiv pentru câinii cu stăpân, la schimb cu taxe sau amenzi usturătoare pentru deţinătorii care o refuză în aceste condiţii.

Evidenţa şi inventarierea precisă a tuturor câinilor, indiferent că se află în proprietate sau liberi pe domeniul public, este esenţială. Punerea în practică se va concretiza într-o bază de date şi o aplicaţie software unică la nivel de ţară, în care, pe lângă alte informaţii de identificare să existe fotografia digitală a câinelui în vederea eliminării posibilităţilor de fraudare prin decontări fictive de operaţii pentru aceleaşi animale, precum şi urmăririi precise a animalelor adoptate.

Costurile nu sunt deloc reduse - pentru eutenasierea în masă n.r-, iar lipsa unei evidenţe clare va permite în multe cazuri «uciderea multiplă» a aceluiaşi animal în scopuri oneroase.

Soluţia extremă pe care o cer unii astăzi - şi anume eutanasierea în masă - îmi este teamă că nu va fi nici măcar atât de eficientă cât pare la prima vedere şi cu atât mai puţin economică, având în vedere că profitabilitatea ei va atrage ca un magnet frauda şi abuzurile. Costurile nu sunt deloc reduse, iar lipsa unei evidenţe clare va permite în multe cazuri „uciderea multiplă” a aceluiaşi animal în scopuri oneroase. Pe de altă parte, fie că place sau nu unor firi mai sensibile, acestea vor trebui să înţeleagă că eutanasierea este soluţia ultimă şi obligatorie pentru câini bolnavi sau agresivi, aceştia din urmă urmând a fi capturaţi cu prioritate. Se poate invoca subiectivitatea definiţiei de câine agresiv, sunt însă convins că specialiştii chinologi şi doctorii veterinari pot defini şi ulterior, se poate legifera pe această bază, caracteristica menţionată ţinând cont de talie, alură, temperament, dentiţie sau alte trăsături.

Ştiu că ceea ce propun este perfectibil, cum la fel ştiu că soluţia finală trebuie să ţină cont de faptul că doar acceptându-ne şi înţelegându-ne unii pe alţi, iubitori, neiubitori sau indiferenţi faţă de animale, vom putea spune că suntem civilizaţi.

Povestea aceasta are şi final:

Un câine e un prieten ideal / Te-ascultă, te aşteaptă generos / Şi-atunci când nu-i poţi oferi un os.

„Iubiţi şi câinii vagabonzi” – Mihai Constantinescu