VIDEO Alpinistul Alex Găvan, la Adevărul Live: „Când am ajuns pe vârf, am avut un sentiment de bucurie enormă”
0
Astăzi, la Adevărul Live, l-am avut invitat pe alpinistul român Alex Găvan, care s-a întors recent din expediţia sa de pe vârful Broad Peak (8.047 metri), din Masivul Karakorum din Pakistan, unde a ajuns pe 23 iulie fără ajutorul oxigenului suplimentar şi fără sprijinul porterilor de altitudine.
Principalele declaraţii:
A fost un moment total diferit de ce-mi imaginam înainte să plec, pe vârf numai fericit nu eram. A fost o expediţie mult mai dificilă decât m-am aşteptat iniţial, dar nu am avut incidente majore, totul a mers cât de cât conform planului.
Când am ajuns pe vârf am avut un sentiment de bucurie enormă, ceea ce nu se întâmplă în general când ajungi la 8.000 de metri înălţime.
Am stat 15 minute pe Broad Peak, dar ascensiunea finală a vârfului a durat extrem de mult. Am plecat pe la 12 noaptea, pe vârf am ajuns a doua zi la 3 după-amiaza.
E o luptă cu tine însuţi acolo sus să nu abandonezi, mai ales când ajungi sus, de exemplu la 7.500 de metri, şi te gândeşti cum mai poţi coborî în siguranţă de acolo.
Petreci foarte mult timp pe munte până să ajungi la vârf, sunt multe cocoaşe până la vârf.
Toţi munţii au fost greu de escaladat, psihologic cel puţin, nu ştii până nu mergi prima oară pe munte dacă poţi face faţă unei astfel de provocări, iar anul trecut a fost cea mai mare provocare.
Am mai încercat şi în 2009 să urc pe Everest fără oxigen, dar am anulat expediţia pentru că în acea zonă unde a fost anul acesta tragedia mie mi s-a părut să fie o ruletă rusească. Se pare că am anticipat bine, a fost declanşată o avalanşă anul acesta, au murit acolo 16 oameni, este cea mai mare tragedie din istoria Everestului, din păcate.
Noi plătim un meteorolog să ne spună cât de mare e riscul de avalanşă, acum am avut pe cineva din Elveţia, dar îţi spune cu aproximaţie, trebuie să fii tu atent acolo, la faţa locului.
În cazul de anul acesta, ei au stat toţi în aceeaşi zonă, zonă cunoscută pentru riscul de a genera o avalanşă, ar fi trebui să meargă pe rând, unul câte unul. Ei s-au îngrămădit toţi în acelaşi loc, când ar fi trebuit să fie răsfiraţi cât mai mult.
A fost un sentiment în şaua din Broad Peak când nu ştiam cum ne mai întoarcem, cum ajungem în tabără. Eram extrem de obosit şi tentaţia de a adormi era extrem de mare, puteam aţipi stând în picioare.
De la peste 7.000 de metri altitudine nu poţi să spui că te mai odihneşti, doar îţi conservi energia încât să te ducă până pe vârf şi înapoi. Eu la peste 7.000 nu pot să consum hrană solidă, am avut doar 2 l de lichide şi nu am reuşit să mănânc nici batoanele energizante pe care le aveam. Există şi prafurile hidratante, dar aproape nu am ce să mai consum de pe piaţă, nu le mai pot consuma după ce le-am luat în alte expediţii.
A fost altfel decât pe Shisha Pangma, pentru că acolo simţeam că trecusem limita mult prea mult, nici nu ştiam dacă mă mai pot întoarce. Aici, deşi ascensiunea a fost una grea, nu au fost întâmplări neprevăzute, doar eram foarte obosit.
Unii colegi ai mei au renunţat, din 10 spanioli a urcat doar unul.
Se pleacă împreună în expediţie, dar acolo fiecare are ritmul lui, din cauza asta oamenii ajung la ore diferite pe vârf.
Pentru că nu am mers cu oxigen a trebuit să ne alegem cu mare atenţie echipamentul, nu trebuie să avem prea mult.
Maximul pentru care te poţi aclimatiza este la 7.000 de metri. Dacă nu te aclimatizezi, în cazul bun, nu mai poţi urca, în cazul cel mai rău, poţi muri.
Nu ştiu dacă noi suntem adevăraţii alpinişti sau nu, cei care nu folosim oxigen suplimentar, e doar alegerea noastră.
Există un risc foarte mare să te alegi cu degerături grave, am avut şi eu ceva probleme. Noi am avut noroc să avem şi vreme potrivită pentru a merge.
Când am mers prima dată cu tatăl meu până sus la crucea de pe Caraiman ştiu că am plâns foarte mult până m-a luat cineva în braţe, asta ar fi o primă amintire cu urcuşul pe munte.
Prima dată când am urcat serios pe munte a fost când am încercat să urcăm iarna pe vârful Lespezi, în Făgăraş, care are peste 2.000 de metri, am încercat de vreo patru ori să-l urc. Dar la vremea aia echipamentul meu era aproape sinucigaş.
Există taxe pentru a urca pe vârfuri înalte, reprezintă o sursă de venit pentru ţările din Asia şi ei exploatează asta, sunt şi în parcuri naţionale.
Nu trebuie să ajungem la 8.000 de metri sau să sărim cu paraşuta ca să ne încărcăm cu o astfel de energie. Pentru mine muntele este doar un cadru, iar totul se află în interiorul nostru, trebuie să ne dăm răgazul să ne oprim o clipă din toată nebunia asta din jurul nostru, să ne descoperim. Trebuie să stopăm temporar contactul cu aceşti stimuli care ne programează într-un fel. De aceea e bine ca într-un weekend liber să nu mai stai în faţa TV-ului, calculatorului, ci să îţi închizi telefonul şi să mergi în natură. Ca să ajungi în locul ăla trebuie să faci altceva.
Acesta este al şaselea vârf de peste 8000 de metri pe care l-a urcat în cariera sa sportivă, toate ascensiunile realizate fiind fără oxigen suplimentar şi fără porteri de altitudine sau şerpaşi. Alpinistul ne va povesti în cadrul emisiunii cum a reuşit această ascensiune şi ce a învăţat de pe urma experienţei.
Alex Găvan dedică ascensiunea vârfului Broad Peak memoriei luptătorilor anticomunişti din munţi şi tuturor celor care cred în puterea gândurilor, a faptelor şi a lucrurilor bune, precum şi a transformării pozitive, celor care vor să lase o lume mai bună decât cea pe care au găsit-o.
Alex Găvan a făcut echipă cu alpiniştii bulgari Boyan Petrov, Mladen Dankov şi Ivan Tomov. Ascensiunea spre vârf a început pe 21 iulie, când cei patru au plecat din Tabăra de Bază direct în Tabăra 2 (6240m). Pe 22 iulie echipa a ajuns în Tabăra 3 (7040m), cu excepţia lui Mladen Dankov, care s-a întors.
În acelaşi interval, au urcat mai multe echipe de alpinişti, printre care şi o echipă poloneză care avea ca obiectiv să atingă Broad Peak Middle. Etapa cea mai dificilă, respectiv ascensiunea din Tabăra 3 până pe vârf şi revenirea în Tabăra 3, a durat aproape 24 de ore, implicând un efort fizic continuu în aşa numita ”zonă a morţii”, despre care Alex Găvan povesteşte:
Alex Găvan a dedicat ascensiunea pe vârful Broad Peak (8047m) luptătorilor anticomunişti
Se încarcă comentariile...
